Revista presei din 10 martie
Ministrul finanţelor îl decapitează pe şeful Loteriei (Ziarul financiar)
Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Companiei Naţionale Loteria Română, pe ordinea de zi figurând revocarea membrilor Consiliului de Administraţie, inclusiv a preşedintelui acestuia, Nicolae Cristea, şi numirea unor noi membri. Ministerul Finanţelor nu a precizat data convocării AGA.
Vlădescu susţine că doreşte schimbarea Consiliului de Administraţie ‘pentru îmbunătăţirea calităţii administraţiei Loteriei Naţionale şi pentru mărirea gradului de transparenţă instituţională’, urmând să facă propuneri în acest sens.
Ca să lanseze o televiziune maghiară în România / Ministrul Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, conduce o fundaţie finanţată de Guvernul ungar (Gândul)
Ministrul Comunicaţiilor, Zsolt Nagy (UDMR), a declarat, miercuri seara, la Realitatea TV, că patronează o fundaţie prin care Guvernul de la Budapesta alocă bani pentru înfiinţarea unui post de televiziune maghiar. ‘Avem o finanţare dedicată acestui proiect. E vorba de o sumă în jur de 1,5 milioane de euro de la Guvernul ungar pentru acest proiect, care să ofere posibilitatea şi telespectatorilor români să urmărească această televiziune, deci vor avea loc şi emisiuni bilingve, subtitrate’, a spus Nagy. El a precizat că este vorba despre un deziderat mai vechi al UDMR, care figurează în programul electoral al acestei formaţiuni. Ministrul a apreciat că proiectul televiziunii ar putea ‘să prindă viaţă’ în cursul acestui an. Zsolt Nagy a susţinut că nu se află în conflict de interese fiind, în acelaşi timp, şi membru al Guvernului României, şi preşedintele unei fundaţii care primeşte bani de la Executivul de la Budapesta: ‘Nu văd nici o contradicţie, mai ales că funcţia mea din societatea civilă datează dinaintea numirii mele ca şi ministru’.
Clujul, pe lista Nokia pentru o investiţie de 200 mil. euro (Ziarul financiar)
România figurează pe lista scurtă a producătorului numărul unu de telefoane mobile din lume, Nokia, care intenţionează să deruleze o investiţie care ar putea depăşi 200 de milioane de euro.
Oficialii concernului finlandez au vizitat mai multe locaţii din ţară şi, potrivit unor surse, ar înclina spre alegerea Clujului pentru construirea unei fabrici în care să producă telefoane mobile.
Sursele citate au mai spus că pe lista scurtă a producătorului de telefoane mobile mai figurează o ţară, dar nu au dorit să precizeze care este aceasta. Decizia finală în ceea ce priveşte locaţia noii fabrici Nokia urmează să fie luată luna viitoare.
Zile dramatice: Patriciu a pierdut într-o zi 7% la Bursă (Ziarul financiar)
Sechestrul pus de procurori pe 25% din Petromidia a dus la scăderea acţiunilor la Bursă. Acţiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au înregistrat ieri cel mai mic preţ de închidere din ultimele şase luni, în prima şedinţă de tranzacţionare de după sechestrarea unei părţi din acţiunile deţinute de grupul Rompetrol la companie. Sechestrarea unei părţi a acţiunilor a adâncit şi mai mult incertitudinile de pe piaţă în privinţa Petromidia.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News