Revista revistelor culturale din martie 2006: Convorbiri literare

Convorbiri literare nr.2, februarie 2006

Aşa cum ne-a obişnuit, primele rânduri aparţin lui Cassian Maria Spiridon care readuce în discuţie una dintre cărţile extrem de interesante ale anului 2004, deşi, paradoxal, nu a stârnit valuri de scandaluri literar-culturale.
Dar nici nu s-a trecut peste „Boierii minţii” a lui Sorin Adam Matei fără ca să fie semnalate problemele pe care cartea le ridică. Cu siguranţă, prin urmare putem socoti drept motivată reluarea acestei polemici, rămasă, din păcate, doar în faşă. Pe undeva, eseistul ieşean pare să fie de acord cu cele afirmate de Sorin Adam Matei care în prezent, lucru nu tocmai ştiut, este profesor la Universitatea Pardue din Indiana, SUA.
Sunt practic urmărite umăr la umăr „grupurile de prestigiu” aşezate în ecuaţia „pieţei libere a ideilor”. Opiniile par a se întâlni sub forma unui fragment argumentativ care apelează la multe dintre constantele culturale române. Întâlnirea în spaţiul eseului a celor doi consemnează în fapt un act de libertate democratică dar, vorba lui Horia Roman Patapievici, „la rigoare”, puţine stau în picioare. Nu sunt partizanul declarat al nici unei tabere şi totuşi mi-e frică că asistăm la o nouă „vânătoare de vrăjitoare”. Dar poate că greşesc!
Şi la urma urmelor, coborând către vulg, haideţi pentru o clipă să ne imaginăm că „poporul de consum” va rămâne sub semnul unei grupări tip Liiceanu. Ar fi într-atât de dezastruos? Dinadins, nu uit vitriolul şi histrionismul de care acesta ar putea da dovadă, dar, decât cu alte „acroşări” de libertate intelectuală tâmpă, mă declar suficient de motivat pentru a închide ochii în faţa micilor răutăţi provocate dinspre axa (că tot s-a purtat!) Noica-Liiceanu-Patapievici.

Să nu fiu greşit înţeles: intervenţia lui Cassian Maria Spiridon este extrem de binevenită şi interesant pusă sub semnul diferitelor elemente comparative. Dincolo de asta, ar trebui să evităm scandalul şi să discutăm „nemţeşte” pe nişte chestiuni ce nu pot fi tratate din prisma orgoliilor pe care le purtăm.

Interesant bagajul informaţional şi legăturile pe care le surprinde Svetlana Paleologu-Matta în „O ambiguitate dincolo de moarte”. Mai direct, un material despre Vlad Dracul, Dracula, Vlad Ţepeş sau… cum preferaţi!

Destul de dense rândurile celei care înseamnă enorm pentru dezvoltarea ştiinţelor înrudite cu semiotica: Maria Carpov. Plecând de la cartea Marianei Neţ, „Lingvistică generală, semiotică, mentalităţi”, Maria Carpov reface drumul parcurs de conceptele ce au contribuit la definirea din ce în ce mai exactă a metodologiei unei ştiinţe ale cărei teoretizări păreau să se fi afundat altădată în dezbateri aride.

La graniţa dintre pagină memorialistică şi ficţiune se află Gheorghe Grigurcu cu „Fişele unui memorialist”. Din păcate, nu am fost şi nici nu sunt adeptul „zicerilor” apropiate de forma aforismului, drept pentru care am trecut cu relativă uşurinţă peste afirmaţii de genul „A mântui: a opta pentru un afect” ori „Fiinţa: miracolul care nu poate muri”.

Cornel Ungureanu prezintă o nouă geografie literară Mihail Sadoveanu în timp ce Alexandru Zub construieşte portretul unui „profesor eminent”: Ioan Tăzlăuanu. Ce bine se văd de la Munchen toate eforturile fals patriotarde ale unora dintre co-naţionalii noştri. Cine le explică? Aceeaşi voce singulară a lui Nicolae Stroescu-Stînişoară. Mircea A. Diaconu concluzionează inteligent şi aluziv într-un articol care în marea sa parte „face jocul înstrăinării” lui Emil Cioran: „Cioran spunea într-un loc că adevăratul atribut al românilor e denumit nu de cuvântul dor, ci de cuvântul nenoroc. Pe tema nenorocului neamului său glosează deseori cu mâhnire. Există şi un revers revanşard, la care Cioran ţine: «Norocul însoţeşte numai nulităţile şi impostorii». De reţinut, fără îndoială”.

Şi prin contribuţia lui Ioan Holban, „Cum citim pe Eminescu?”, ajungem să reconsiderăm una dintre cele mai autorizate voci în spaţiul eminescologiei: Mihai Drăgan. E clar: recitindu-l pe Mihai Drăgan, am putea ieşi din spaţiul claustrofob al unor interpretări clişeu. Şi tare bine ar fi, ţinând cont că cei care vin în urma noastră nu sunt orientaţi decât către nişte comentarii imberbe de tarabă.

Pagini de mare fineţe, scrise de Romul Munteanu în „Viaţa ca o ceaţă sau cântecul lebedei”, o rememorare a celor scrise în cartea cu caracter autobiografic „O viaţă trăită, o viaţă visată”. Simona Antofi se opreşte asupra unei cărţi incitante (Cătălin Ghiţă – „Lumile lui Argus”), măcar prin faptul că încearcă să surprindă morfotipologia poeziei vizionare: „Ipoteza de lucru a lui Cătălin Ghiţă se raportează la viziune, înţeleasă ca percepere şi / sau generare de lumi şi se corelează cu dubletul vedere-viziune, pus în circulaţie, în critica literară, de Ioana Em. Petrescu…”

Deşi am mai amintit, nu pot trece peste cel de-al şaselea „micro-serial” dedicat de Constantin Parascan „Istoriei Junimii postbelice”. Tiberiu Brăilean se opreşte cu tact asupra unui gen de scriere care se pare că, în mod paradoxal, nu interesează, aşa cum ar fi fost firesc, o societate aflată în derivă. E vorba de discursul religios ancorat în imediatul societăţii. Cartea la care se face referire aparţine lui Răzvan Codrescu care se zbate mai de unul singur să-şi impună de mai bine de doi ani mesajul. Dar, ajungem tot la… cine are urechi să audă!

Autor: LecTop, Revista Ateneu

Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.