Reţinut şi cercetat pentru omor
La data de 12.07.2011, în jurul orei 19.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a fost sesizat, despre faptul că I. Iulian, de 29 de ani, din comuna Glăvăneşti, a fost înjunghiat de către tatăl său.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care a constatat că pe fondul unui conflict spontan I. Gheorghe, de 68 de ani, l-a înjunghiat cu un cuţit pe fiul său I. Iulian, provocându-i leziuni care au condus la deces.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor iar faţă de I. Gheorghe s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore.