Reţea de traficanţi de droguri anihilată în Bacău

Un bărbat a fost arestat şi alţi patru sunt cercetaţi în stare de libertate pentru trafic şi consum de drogur. Cei cinci erau în atenţia procurorilor şi poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Bacău de mai bine de trei săptămâni.

Oamenii legii au aflat că pe data de 19 aprilie, doi tineri din Onesti urmau să vină la Bacau ca să se aprovizioneze cu droguri. La întoarcere, pe raza comunei Livezi, autoturismul în care se aflau Ştefan Voicanu, 23 ani, şi Alexandru Angheluţă, 22 ani, a fost oprit pentru un control de rutină. La percheziţia corporală realizată în prezenţa procurorului, în buzunarul lui Angheluţă au fost găsite două ţiple care conţineau 1,9 grame de marihuana.

Din aproape în aproape, poliţiştii au ajuns şi la furnizori. Este vorba de Marian Ştefan, de 24 de ani, din Bacău, Ionel şi Gheorghe Joacă, în vârstă de 37, respectiv 28 de ani.

Toţi cinci se află acum în anchetă. În timpul operaţiunii de anihilare a reţelei, poliţiştii au confiscat peste o mie de euro, 19 milioane de lei, cinci telefoane mobile şi o sabie Ninja.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

6 comentarii la „Reţea de traficanţi de droguri anihilată în Bacău

  • luni, 14-07-08 la 14:50
    Permalink

    Arestezi omul pentru 2 tigari ? si toata valva asta numai pentru atat ? Las’o dracului de treaba. Pentru politia de combatere a criminalitatii organizate si a brigazii anti-drog, sa aresteze domnii crimininalii ce se ocupa de violuri/inselaciune/talharii, si mai ales persoanele ce fac parte din diverse partide politice si fura de la stat din banii nostri. Ma adresez persoanelor ce le e frica ca copii lor sa nu asume droguri de risc: Ba, daca fecioruto’/fiicata vrea sa fumeze un joint, stai linistit ca tot il fumeaza. Sursa de unde s’a facut achizitia conteaza mai putin. Ceea ce conteaza e ca fecioruto/fiicata la 16 ani deja e consumatoare :) Respect, v’am pupat

    Răspunde
  • marți, 11-11-08 la 12:39
    Permalink

    o adevarata retzea domnule…;)) hai sa fim serioashi…asta e tot ce pot face domnii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Bacău???sa se lege d sagetzile alea din oneshti pt 4 grame de iarba?? sa fim serioshi…dc nu`i prindetzi mah p`adevaratzii trafikntzi mah?p`aia kre distrug vietzi…ce`s ashtia mah…alex anghelutza…:)):)) auzi la el…ashtia`s trafikntzii?

    Răspunde
  • duminică, 26-07-09 la 14:39
    Permalink

    Art. 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

    la noi nu se respecta legea … si deci astia implicati o sa scape .. pt ca tata si mama are bani si stie unde sa cotizeze .. cat despre cei care ii iau apararea in posturile precedente .. sunt tot colegi deai detinatorului de droguri …
    la noi in tzara te considera lumea dupa catzi bani ai in buzunar nu dupa omu care esti ..

    Răspunde
  • duminică, 26-07-09 la 15:21
    Permalink

    pt 4 grame =)) mah nene si mie ce ar trebui sa-mi faca pt ca am zeci de plante si in cultivator?:) dar nu in romania,macar cultiv unde e permis sa fumez si sa consum marijuana.fuck off romania

    Răspunde
  • miercuri, 30-09-09 la 23:23
    Permalink

    o sa li se infunde la toti odata si odata

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.