Categorii: Social

Restricţii dure la comercializarea puilor

Comercializarea puilor nu mai e la îndemîna oricui. Condiţiile impuse de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ASVSA) restricţionează mult piaţa.

Conform unei note transmise săptămîna trecută, fermele de păsări înregistrate la DSVSA şi care vor să comercializeze pui zburaţi şi pui de o zi trebuie să respecte o serie de condiţii.

În primul rînd, comercializarea păsărilor se va face numai de unităţile care nu sînt afectate de boli majore. Puii zburaţi trebuie să fie vaccinaţi împotriva pseudopestei aviare şi bursitei infecţioase aviare, acţiunile să fie evidenţiate în registrul imunologic şi cel de tratament al fermei.

Loturile de pui care urmează să fie vînduţi trebuie să aibă certificat sanitar veterinar.

Ferma de la care se livrează aceşti pui trebuie să aibă o evidenţă strictă a cumpărătorilor, care nu pot fi intermediari. De altfel, se interzice comercializarea prin intermediari a puilor.

Pe lîngă aceste condiţii, fermele care comercializeză pui de o zi şi pui zburaţi vor vinde puii doar în afara fermei.

Pentru vînzare este nevoie de o precomandă, iar cumpărătorii trebuie să declare la primărie şi să anunţe medicul veterinar achiziţionarea păsărilor, pentru a le fi monitorizată starea de sănătate.

Trebuie ştiut că se interzice cu desăvîrşire comercializarea păsărilor şi ouălelor în zonele de protecţie şi supraveghere pentru gripa aviară şi pseudopestă aviară.

În judeţul Bacău, patru societăţi care au ferme de pui sînt autorizate să vîndă pui persoanelor fizice, ne-a spus inspectorul veterinar Ion Bîgu.

Evenimentul de Iasi
G.P.

Update in miercuri, 23-05-07 12:10

Silvia Holotiuc

Comentează
Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Favbet: o gamă variată de pariuri sportive

Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…

marți, 11-06-24

Rezultate complete vot Bacău – iunie 2024

Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…

luni, 10-06-24

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.