Proiect naţional „Competenţe cheie TIC în curriculumul şcolar”, la CCD Bacău
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacau” Bacău va organiza în perioada 17 martie – 6 aprilie 2012, proiectul naţional „Competenţe cheie TIC în curriculumul şcolar”.
La nivel naţional acesta este implementat de M.E.C.T.S., prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, fiind cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea şi restructurarea sistemului de învăţământ preuniversitar, prin adaptarea curricumului la cerinţele societăţii actuale, care necesită utilizarea şi perfecţionarea continuă a competenţelor TIC.
Astfel se răspunde Recomandării Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii, în contextul în care fiecare cetăţean, datorită globalizării, trebuie să aibă un set de competenţe care să-l ajute să se adapteze la o lume care evoluează rapid, caracterizată printr-un nivel ridicat de interconexiune.
Pentru început proiectul implică în calitate de formatori, inspectori şcolari şi manageri de şcoli. Din judeţul Bacău, 21 dintre aceştia au urmat deja cursurile de pregătire, ei devenind astfel, formatori şi experţi pe termen scurt.
Prin Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” aceştia vor organiza astfel de cursuri pentru profesorii tuturor specialităţilor.
Coordonatorul proiectului la nivel judeţean este prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Iată câteva exemple de teme care vor fi abordate: instrumente TIC (resurse hardware şi software), care favorizeaza dezvoltarea competenţelor digitale; metode şi mijloace puse în valoare prin utilizarea TIC, în procesul de predare-învăţare-evaluare; strategii de utilizare a resurselor TIC în procesul de evaluare; studiul învăţării prin cooperare în Web; avantajele şi dezavantajele uitilizării resurselor TIC.
Dintre obiectivele proiectului amintim: comunicarea în limba maternă; comunicarea în limbi străine; obţinerea unor competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii; formarea deprinderii de a învăţa să înveţi; cultivarea spiritului de iniţiativă şi antreprenoriat, a unor competenţe sociale şi civice; sensibilizarea şi exprimarea culturală.
Aşadar chiar şi profesorii care sunt captivi metodelor pedagogice clasice, vor trebui să se familiarizeze cu noile tehnologii.
Proiectul va avea un impact major în procesul de învatamânt, întrucât competenţele vizate vor putea transferate şi unor profesii, care înca nu există. Într-un timp scurt, prezenţa la catedră a unui profesor fără competenţe TIC, va fi greu de conceput.
„Desfăşurarea acestui program şi în judeţul Bacău, locurile fruntaşe obţinute de noi până acum în domeniul formării IT la nivel naţional, reconfirmă performanţele instructorilor şi formatorilor selectaţi de Ministerul Educaţiei.
Datorită lor, cadrele didactice băcăuane vor intra în categoria celor peste 4 milioane de dascăli din lumea întreagă, care au făcut ca tehnologia să fie mai interesantă şi mai relevantă pentru cei care învaţă.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.