Prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

La data de 01.08.2011, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Colonești, au observat un tractor neînmatriculat care se deplasa anevoios pe DJ 241, în direcția Colonești- Răchitoasa.

La efectuarea manevrei de oprire a tractorului, utilizând semnalele acustice și luminoase de pe autospeciala din dotare, conducătorul acestuia nu a oprit la semn și a virat pe o porțiune de drum neamenajat.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că P. Petruță, se afla sub influența băuturilor alcoolice și l-a rugat pe V. Mihai să-i conduca tractorul pe DJ 241 până în satul Spria, unde a dus o cositoare la un localnic, deși prietenul său nu posedă permis de conducere.

La întoarcerea din satul Spria, V. Mihai a oprit tractorul pe DJ 241, apoi autovehiculul a fost condus de către proprietar până la întâlnirea cu oamenii legii.

De asemenea, s-a stabilit că P. Petruță nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule iar tractorul acestuia nu figureaza ca fiind înmatriculat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și sustragere de la recoltarea probelor biologice

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.