Categorii: Actualitate

Prins la volan fără permis de conducere

La data de 23.04.2011, la orele 18.00, poliţiştii au identificat pe pe DC Radomiresti un autoturism care prezenta avarii in partea din faţă, în urma inplicării sale într-un eveniment rutier produs în urmă cu căteva minute, iar la volanul acestuia a fost identificat B. Georgel, de 30 ani din comuna Poduri.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat ca B. Georgel are permisul de conducere anulat.
Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolica a fost condus la sediul Politiei Municipiului Bacau in vederea testarii cu aparatul etilotest. B. Georgel a refuzat testarea şi a fost condus la Spitalul Judetean de Urgente Bacau in vederea recoltarii de probe biologice de sange pentru stabilirea alcoolemiei, acesta rafuzand si recoltarea astfel de probe. Conducătorul auto a devenit agresiv faţă de toate persoanele prezente si fata de cadrele medicale fapt ce a determinat imobilizarea sa.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infractiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice avand permisul de conducere anulat si refuzul acestuia de a se supune recoltarii probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

Update in sâmbătă, 16-07-11 20:42

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.