Categorii: Social

Preoţii refuză să sfinţească o locuinţă în care se află un sex shop

Elena Lupu, din comuna nemţeană Horia, s-a plâns la cele mai înalte autorităţi bisericeşti că de când şi-a deschis în locuinţă un magazin sex shop, preotul paroh nu îi mai sfinţeşte casa de sărbători.

Patroana se consideră victima unei nedreptăţi, ea considerându-se o persoană credincioasă, iar afacerea pe care doreşte să o dezvolte nu are nici o legătură cu credinţa în Dumnezeu.

‘Am vorbit şi cu alţi preoţi şi chiar cu patriarhul României am stabilit o legătură telefonică şi s-a ajuns la concluzia că afacerea familiei mele nu are legătură cu noi, persoanele.
Nu este o lege în lume care să interzică vânzarea acestor produse, care pentru noi sunt o afacere şi nu au legătură cu credinţa, iar părintele trebuia să ne treacă pragul, cum face la toată lumea’
, a declarat Elena Lupu.

Autor : Costin GRAUR, Amos News

Update in duminică, 07-01-07 16:33

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.