Posesori de mandate depistați de polițiștii băcăuani
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian l-au depistat la data de 19.01.2012, în jurul orei 12.00, pe Marius S., de 29 de ani, din comuna Dămienești, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Bacău.
Cel în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 7 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Bacău.
•
Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Căiuți l-au depistat la data de 19.01.2012, pe Ovidiu C., de 28 de ani, din județul Galați, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Oneşti.
Acesta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Ovidiu C. a fost depus în Penitenciarul Bacău.