Categorii: Politica

Piaţa Constituţei, mesaje pentru preşedintele suspendat

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost aşteptat în Piaţa Constituţiei de aproximativ 6000 de simpatizanţi de-ai săi. „Văcăroiu the king of Congo”, „Băsescu nu uita / ţara e de partea ta”, „Jos Tăriceanu!”, „322 şi-au bătut joc de noi!” sunt câteva dintre mesajele pe care oamenii le aveau scrise pe pancartele pe care le fluturau încrezători în faţa curioşilor şi a liderilor Partidului Democrat.

La mitingul de suspendare a preşedintelui, din Piaţa Constituţiei, sunt prezenţi aproximativ 6000 de oameni din mai multe zone ale ţării : Focşani, Giurgiu, Constanţa, Călăraşi, Târgovişte, Medgidia sau Galaţi.

Băsescu a fost întâmpinat cu urale şi aplauze de către oamenii veniţi să-l susţină pe cel pe care îl vor cârmuitor şi de acum înainte.

La rându-i, acesta a salutat mulţimea pe fondul melodiei
„România trezeşte-te”, a trupei Paraziţii.

În Piaţă se află şi liderii PLD, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Gheorghe Flutur, ambele fiice ale lui Traian Băsescu, Ioana şi Elena, Cristian Boureanu, democraţii Gheorghe Barbu, Monica Iacob Rizzi şi Roberta Anastase, Elena Udrea, consilierul de la Palatul Cotroceni, Sebastian Lăzăroiu, fostul purtător de cuvânt al preşedinţiei Valeriu Turcan, actualmente purtător de cuvânt al staff-ului de campanie a lui Traian Băsescu, precum şi o serie de lideri ai societăţii civile.


„Nu voi negocia dosarele din Parchete, nu voi negocia legile prin care le dau favoruri clientelei politice, nu voi negocia liniştea mea şi stabilitatea mea în funcţie pentru a fi pe placul celor 322 de parlamentari care au votat suspendarea”,
a spus Băsescu, acompaniat în aplauzele participanţilor.

Sursa: AmosNews

Silvia Holotiuc

Comentează
Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.