Poliţiştii au fost sesizaţi că în incinta unui local din comuna Racova, mai mulţi tineri provoacă scandal, distrug bunuri şi sunt agresivi cu agenţii de pază.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului și i-au depistat pe Vasile H., de 23 de ani, Florin H., de 29 de ani, Constantin H., de 20 de ani şi D. C., de 17 ani, toţi din Buhuşi, aflați sub influenţa băuturilor alcoolice. Tinerii au devenit agresivi şi au incercat să fugă, dar au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul unității de poliţiei”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Cei patru au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi cu propunere de arestare preventivă.
Update in miercuri, 24-07-13 3:42
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează