Patru copii au luat la bătaie un bărbat şi i-au luat telefonul

O patrulă mixtă de siguranță publică aflată pe strada Garofiței din Bacău, a observat în jurul orei 22.30 un grup de patru tineri care loveau o persoană ce se afla căzută la pământ.

Patrula de siguranță publică a intervenit imediat, moment în care cei patru tineri au fugit de la fața locului. Doi dintre tineri au fost prinși și imobilizați pe loc de către forțele de ordine iar ceilalți doi au fost găsiți ulterior de alte echipaje de poliţie sosite în zonă, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

Tinerii au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție Bacău pentru cercetări. Polițiștii au stabilit că aceștia, două fete de 12 și 13 ani și doi băieți de 12 și 15 ani, au profitat de  starea vizibilă de ebrietate a lui L.Eugen, de 58 ani, l-au lovit cu pumnii şi picioarele, doborându-l la pământ, după care i-au sustras dintr-un buzunar un telefon mobil, în valoare de 200 de lei.

În urma controlului corporal sumar efectuat, polițiștii au găsit telefonul sustras asupra minorei de 13 ani. Prejudiciul a fost recuperat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, a mai spus Narcisa Butnaru.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.