Pasager mort într-un accident rutier la Oneşti
Oneşteanul B. Vasile (60 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a redus viteza autoturismului la schimbarea direcţiei de mers, a derapat şi a intrat într-un gard, după care s-a răsturnat.
În urma evenimentului rutier B. Neculai, de 56 ani, din Oneşti, pasager pe locul din dreapta față al autoturismului, a decedat.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.