Panorama editorialelor din 8 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de miercuri, 8 februarie, a cotidianelor centrale:

Ţinta e Călin Popescu Tăriceanu! (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Un vicepremier a fost chemat deja la Parchet ca invinuit. Urmeaza un premier! Pentru ca opinia publica sa nu vada în asta o manevra politica a lui Traian Băsescu împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu şi a PNL, era nevoie ca Adrian Năstase sa fie pus sub urmarire penala. Pe deoparte, pentru ca manevra cu premierul sa apara drept rezultatul mersului implacabil al Justitiei, care loveste în dreapta şi în stanga, fără sa tina cont de rangul persoanelor vizate. Pe de alta, pentru a crea o fumigena. O fumigena care va micsora impactul invinuirii ditamai premierului. A fost pus sub invinuire ditamai Adrian Năstase. De ce n-ar fi pus şi Călin Popescu Tăriceanu? O fumigena care nici macar nu costa prea mult Palatul Cotroceni, deoarece tovarasii lui Adrian Năstase atata asteptau. Traian Băsescu joaca tare. Nu stie sarmanul, deoarece nu citeste, ca, în istoria României, au mai fost şi altii care au jucat tare. Şi care au sfarsit fie arestati în pat (precum Cuza), fie în exil (precum Carol al II-lea), fie în fata plutonului de executie (precum Maresalul Antonescu şi Nicolae Ceauşescu).

Un perdant: Adrian Năstase (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Mass-media poate sa-l toace, procurorii sunt liberi sa-l trimita în judecata. Poate ca, cine stie, judecatorii chiar il vor gasi vinovat pe Băsescu în dosarul privind vanzarea vapoarelor. E o varianta de lucru. Ei, şi ce se va intampla în acest caz? Se va prabusi lumea? Va exploda România? Nimic din toate acestea. Sistemul pe care Traian Băsescu l-a lasat sa functioneze va merge mai departe. în timp ce sistemul girat de Adrian Năstase nu a reusit sa-i supravietuiasca nicio secunda şi s-a topit intr-o singura seara, la diferenta de vreo 500.000 de voturi. Asta deosebeste, pana la urma, un om politic de cineva care, prin forta imprejurarilor, dobandeste la un moment dat puterea şi crede c-o poate pastra la infinit. Este ceea ce Adrian Năstase n-a inteles nici acum, cand avalansa pare sa-l inghita cu totul.

Ochiul şi timpanul lui Big Brother (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

În ţara în care încă exista fenomene periculoase şi de amploare vizand criminalitatea economico-financiara şi coruptia inalta ori medie, numarul urias de interceptari şi de persoane vizate de ani de zile nu a condus – şi acest rezultat este pe cat de jalnic, pe atat de simptomatic – la diminuarea infractionalitatii. Dimpotriva. Inseamna fie ca interceptarile au fost inutile, fie ca ele au avut un alt scop. Fie politic, fie concurential. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveste controlarea conturilor. Astazi presa dezvaluie existenta a mii de conturi controlate, apartinand unor persoane fizice şi juridice al caror numar se ridica la cifra de 153. Intr-o singura cauza penala. Dar sunt sute, poate chiar mii de cauze penale pe rol. Probabil ca totul este controlat. Cu ce folos, insa? şi în ce scop real? Politica lui Big Brother ne poate duce intr-o mare fundatura. Intr-o criza. Şi în nici un caz în Europa. în mod normal, societatea civila şi clasa politica trebuie sa reactioneze. Imediat şi în forta.

Fabrica de crize (Adevărul – Răzvan Mitroi)

Cum-necum, subiectul a apărut pe piaţă şi politicienii l-au folosit ca mobil pentru strategiile lor politice, ignorând total veridicitatea surselor. Emil Boc a fost cel mai hrăpăreţ, luând totul pe nemestecate. Atacul la UDMR se plia de minune pe planul neabandonat al alegerilor anticipate. Dacă nu s-a produs o gripare a Alianţei după ce le-a forţat mâna liberalilor să fuzioneze cu democraţii, Boc a găsit un bun prilej să forţeze altfel încheieturile guvernării. Şi-a schimbat tirul spre maghiari, pe care i-a şi somat să iasă de la guvernare dacă nu dau dovezi de loialitate faţă de România. PD, ca să nu spunem Băsescu, ţine cu orice preţ la planul anticipatelor şi nu ratează niciun prilej de a împinge guvernarea spre o criză generatoare de alegeri. Pe de altă parte, Emil Boc a folosit cazul Frunda şi în interes personal, pentru a se repoziţiona faţă de Clujul său, pe care l-a cam dezamăgit. În Ardeal, dă întotdeauna bine să-i pui la respect pe maghiari. În acest registru a ieşit degrabă şi Ioan Rus, preşedintele PSD Cluj, îngrijorat să nu-i fure Boc electoratul naţionalist. De aici până la o isterie politică pentru decapitarea lui Frunda n-a mai fost decât un pas.