Panorama editorialelor din 3 februarie

Ţăndarică de la Cotroceni (Ziua – Bogdan Comaroni)

Daca punem în ordine acum, scandalurile ‘Telefonul’, interceptarile ‘Patriciu’, cu trecere prin ‘Tamara’ (unde, fac pariu, sursele celor trei publicatii au fost credibile), intalnirile ‘Macovei – Patriciu – Tăriceanu’, bomba artizanala din hidrant, apoi intoxicarile de presa, iesirea lui Timofte la Comisia SRI, vom vedea ca toate sunt manevrate de un acelasi Papusar. De Tandarica de la Cotroceni. Care spera sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura, dar avand, totusi, o tinta principala, pe care o semnalam încă de ieri. Aceea de a-l determina pe Tăriceanu sa renunte la preşedintia partidului rezultat din fuziunea PNL cu PD, post în care-l vede pe Blaga.

Nelegitim şi nelegal (Azi – Valentin Stănilă)

(…) dacă acest guvern se află sub influenţa puternică a grupurilor de interese nelegitime, de tip mafiot, ce garanţii avem noi, cetăţenii, că promovează şi va promova o politică internă şi externă cel puţin corectă şi că va exercita cum se cuvine conducerea generală a administraţiei publice? După spusele domnului Băsescu, n-avem nici o garanţie, iar acuzaţiile sale duc inevitabil la erodarea rapidă şi puternică a credibilităţii acestei autorităţi, extrem de importante a statului. Culmea este că acuzaţiile cu pricina vin la scurt timp după ce preşedintele a adus laude taman guvernului pe masa căruia ‘a ajuns mafia’. La fel, l-a lăudat, zilele trecute, pe ministrul Sănătăţii, chiar în perioada în care îşi continua vesel practicile contrar prevederilor legale. O asemenea critică (s-o numim doar aşa) cum a fost cea conţinută în discursul de care ne ocupăm a reprezentat, deopotrivă, o informare drastică a propriei sale evaluări recente şi o modalitat explicită de cultivare a sentimentului public de neîncredere faţă de actualul Guvern.

Zece negri pesedei (Adevărul – Corina Dragotescu)

Din punct de vedere al percepţiei publice, PSD este acum într-unul din momentele cele mai dificile. Încet, încet, nimeni nu mai are credibilitate în partid, ceea ce îi poate arunca pe pesedişti într-o altă criză decât cea internă. Mai întâi a fost contestat Ion Iliescu, care şi-a semnat decretul de graţiere din politică odată cu mâna întinsă spre Miron Cozma. Apoi a apărut mătuşa Tamara, care i-a dat o pauză lui Adrian Năstase ca să-şi numere banii şi ce mai are pe la Cornu. Partid mare, neamuri multe, obiceiuri similare. Imediat a apărut un văr al lui Mircea Geoană, gata să-l ajute pe acesta să devină băiat de cartier cu propriul lui cartier de locuinţe. Urmează probabil Miron Mitrea, despre care se ştie oricum că se bate în avere cu Adrian Năstase. Nu se ştie încă ce ascunde. Ca în zece negri mititei, unul câte unul, se mai duce câte un pesedist. Problema este dacă partidul e pregătit să mai facă faţă unor astfel de şocuri. Într-o bună zi se va trezi că nu are purtători de mesaj sau, mai rău, că nu mai are cine să-l conducă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.