Panorama editorialelor din 13 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de luni, 13 februarie, a cotidianelor centrale:

Elena Udrea, un „dom’ Semaca” de la Cotroceni (Libertatea – Cristian Stancu)

Dupa ce ex-consiliera blonda a preşedintelui i-a aplicat, în direct la tv, o lovitura intre picioare premierului Tăriceanu, dezvaluind telefonul pe care acesta l-a dat procurorului general pentru a se interesa de cazul Patriciu, Elena Udrea revine. Tot pe micul ecran ii mai trage una premierului, dezvaluind niscaiva contracte ciudate semnate de acesta prin ’97, cand era ministru. Şi iata cum doamna Udrea traduce afirmatia preşedintelui în legatura cu ordonantele ultimilor zece ani care ar trebui cercetate de oamenii legii. De fapt, doar o noua runda în razboiul dus de Băsescu, prezentat duios de fosta sa consiliera ca un tatuc al natiunii, impotriva indisciplinatului Tăriceanu.

Soarta lui Năstase (Agenda zilei – Octavian Andronic)

Nimeni nu şi-ar fi închipuit că omul care, în urmă cu doar doi ani, conducea cu mână forte ţara şi partidul de guvernământ, deţinând o putere pe care nimeni altcineva nu o mai avusese până acum, din 1989 încoace, va ajunge într-o asemenea postură. Au existat întotdeauna suspiciuni şi acuze voalate la adresa sa, dar mai ales la adresa unui cerc de persoane din jurul său. Niciodată însă acestea nu au mers până la a-l acuza direct. Se întâmplă acum şi în culisele acestei mişcări sunt de ghicit elemente ce n-ar putea fi tratate cu uşurinţă. O acuzaţie de luare de mită nu se poate proba decât în două feluri: prin flagrant sau prin autodenunţ al mituitorului.

Preţul corect al termopanelor (Evenimentul zilei – Andrei Postelnicu)

(…) dl Năstase vede un linsaj mediatic în verticalitatea presei care-l trage la raspundere şi o conspiratie în justiţia care pare treaza pentru prima data în mai bine de 15 ani. El nu pare sa inteleaga ca relativismul conferit de prostiile de la case mai mari nu micsoreaza gravitatea acuzatiilor care-i sunt aduse. Nu pare sa inteleaga ca standardul spre care trebuie sa aspire România este intoleranta absoluta fata de orice tip de coruptie, fie ea manifestata în termopane şi vaze sau în terenuri şi milioane bine plasate. Cand dl Năstase se va mai trezi revoltat de acuzatiile relativ nesemnificative care-i sunt aduse, ar trebui sa se gandeasca la povestea lui Al Capone, vestitul gangster care a terorizat orasul Chicago în anii ’20 şi a cumparat justiţia la acea vreme. Desi era suspectat de crime grave şi omoruri nenumarate, Capone a ajuns la inchisoare în baza unor acuzatii care-ar putea parea pedanterii juridice: neplata taxelor. în acest context, trei geamuri termopane şi patru vaze chinezesti devin dintr-o data amenintari la adresa unei intregi cariere.

Să judecăm oblu şi să lovim oblic (Ultima oră – Ion Marin)

Tot o actiune oblica se sugereaza ca ar exista şi în cazul Adrian Năstase, atacat şi livrat, cum sustine fostul sau locotenent Cozmin Gusa, de cei din jurul sau. Iarasi, credibil. Adrian Năstase a fost un lider autoritar, temut şi invidiat de cei din jur, care au incercat sa-l imite în orice, mai putin în ceea ce tinea de clasa: cultura, sarcasm, high life, totul intr-o prezentare de mare rafinament, ostentativ, în buna masura. Toate acestea, adaugate ‘scaderilor’ sale ‘omenesti’ de care se vorbea pe la colturile din K-10, Ionescu de la Brad, Coada Calului, Atena 11 şi inca altele, în special, în ‘Casele Albe’ judetene, i-au atras dusmanii grele. Dar cauza de fond a ‘lucraturii’ ar fi târgul facut de câtiva foarte apropiati (fosti) care l-au livrat spre a fi ei trecuti cu vederea. Hora Unirii de la Focsani, în care s-au prins alaturi de preşedintele Băsescu un Oprisan, un Geoană si, mai ales, un Mitrea, pare sa fie punctul nodal pe care se sprijina cei ce ventileaza o astfel de teorie. Cum, necum, deocamdata, se trage din toate pozitiile, în toate tintele (mai putin pediste!), astfel ca în harmalaia generala e greu sa-ti dai seama catre cine se indreapta componentii unitatii speciale de lupta anti-coruptie (USLA?), secerând în stânga si-n dreapta.

Al treilea război punic (Cronica română – Victor Niţelea)

(…) sa analizam în ordine strategica perspectivele politice ale PSD-ului derivand din cazul Năstase. în urma unei subtile aluzii nastaziene – ceva de genul ‘daca cad eu, vor cadea 100 dintre voi’ – liderii pesedisti s-au aliniat disciplinat în spatele autosuspendatului. De unde şi jalnicul lor vot de la Senat pentru blocarea ordonantei DNA: a spune ‘noi, parlamentarii, nu accepatam sa fim verificati de un DNA care a inceput sa-si ia rolul în serios’ e curata sinucidere politica. Ca niste samurai credinciosi, la caderea stapanului lor pesedistii simt nevoia sa-si faca harakiri! – cu deosebirea ca samuraii erau fortati la sinucidere de codul onoarei, Bushido, nu de niste dosare de santaj. Este a treia oara cand PSD-ul merge la pierzanie pe mana dlui Năstase. Prima data, în 1996. A doua oara, în 2004. Cea de azi e probabil ultima: al treilea razboi punic. în 241 i.e.n. cartaginezii – inca numiti şi puni – pierdeau un prim, lung şi sangeros razboi cu romanii. în 202 il pierdeau pe al doilea, din cauza greselilor conducatorului lor, Hanibal, dupa ce fusesera la un pas de victorie. în 146, de data aceasta în defensiva, il pierdeau pe al treilea, în urma caruia Cartagina a fost incendiata, apoi rasa de pe fata pamantului, teritoriul cetatii arat şi presarat cu sare iar locul a fost blestemat de preoti sa nu mai gazduiasca vreodata cetate. Ia aminte, PSD!

Jos Ziua Naţională şi Hora Unirii (Cotidianul – Traian Ungureanu)

Dupa votul de joi, Parlamentul s-a scufundat. Oligarhia a mers atit de departe, incit a incercat sa distruga, fara regrete, ultima aparenta de acord cu drepturile şi obligatiile unei societati libere. Cu un singur vot, ea a spus, fara ezitare, ca nu se supune Justiţiei şi ca va folosi toate institutiile democratice, incepind cu Parlamentul, pentru a-si apara colectia de privilegii şi numismatica, conturile în moneda noua, vinatorile, investitiile şi termopanele semnate. Odata cu aceasta pretentie aroganta, oligarhia a semnat, de capul ei mare şi pomadat, incetarea aspiratiei noastre europene. Caci, spre deosebire de multimea de rind, oligarhia va prospera, cu sau fara Uniunea Europeana. Daca oligarhii ramin în libertate sau trimit dupa gratii inlocuitori marunti, atunci Europa merita. Daca nu, nu o meritam. Ce va fi mai departe? Cel mai important lucru e recuperarea Parlamentului. Operatia atirna de viitoarele decizii ale preşedintelui Băsescu. El va refuza, mai mult ca sigur, promulgarea actului nebunesc din Senat. Retrimis Parlamentului, acest act ostil democratiei va fi indreptat, sub presiunea conjugata a persoanelor, organizatiilor şi statelor fidele democratiei romanesti. în camera de reanimare se va inregistra un puls minim şi viata parlamentara va fi salvata. Dimpotriva, daca Guvernul va accepta ideea generoasa şi inexacta a societatii civile şi va forta, peste capul Parlamentului, legea care salveaza DNA, pierderile vor fi incalculabile. Vom avea DNA, dar epava Parlamentului, surclasata de gestul de autoritate al Executivului, va fi data la topit.

Alianţa fazanilor (România liberă – Simona Popescu)

Daca Justiţia nu va reusi sa-si faca datoria pana la capat în privinta cazurilor de rasunet de care se ocupa acum, actualii invinuiti ar putea sa iasa chiar intariti din intregul scandal. Daca, de pilda, Adrian Năstase ar ajunge vreodata sa spuna ca a avut dreptate atunci cand a vorbit despre hartuire politica invocand ca a fost purificat printr-un proces pe care l-a castigat, sansele sale de a dobandi o credibilitate mult mai mare decat a avut vreodata ar spori considerabil…

Marele Licurici s-a descheiat din nou la prohab (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Joi, 9 februarie 2006. Senatul Romaniei voteaza impotriva Ordonantei de Urgenta prin care PNA se transforma în DNA. Momentul din Senat e o chestiune strict interna a Romaniei. Rezolvarea asa-zisei crize tine în exclusivitate de cetatenii acestei tari. Ai unei tari care, daca nu ne inselam cumva, nu se afla sub suzeranitatea cuiva la ora actuala. Şi cu toate acestea, joi, 9 februarie 2006, Ambasada SUA la Bucuresti remite presei un Comunicat în care Senatul Romaniei e pus cu genunchii pe coji de nuca. Incalificabil în stil şi continut, textul incalca nu numai demnitatea naţionala a romanilor, ci şi regulile cele mai elementare de conduita diplomatica. Sa fie vorba de inabilitatea noului ambasador american, domnul Nicholas Taubman, abia intrat pe taramul diplomatiei, dat fiind ca pana la numirea în România n-a stralucit în SUA decat ca membru al clientelei politice a preşedintelui Bush? Evident, nu.

Jocul cu focul (Curentul – Tia Şerbănescu)

Abia dupa ce UE şi ambasadele SUA şi Marii Britanii si-au exprimat ingrijorarea fata de ‘punctul critic’ în care a ajuns lupta impotriva coruptiei prin respingerea în Senat a ordonantei de infiintare şi investire a DNA cu competenta de a ancheta demnitari, partidele vinovate au inceput sa-si gaseasca tot felul de scuze. Principalul autor al punctului critic, coalitia a invocat sedinte de guvern şi intalniri internaţionale pentru a-si motiva absentele anuntand ca va sanctiona realizatorii autogolului.

Corul bocitoarelor democraţiei (Gândul – Adrian Ursu)

Dacă există cu adevărat voinţă şi competenţă pentru a duce la bun sfârşit cercetarea penală în dosare de corupţie, rebotezarea sau desfiinţarea PNA-DNA-urilor nu poate fi o piedică reală. E drept că eliminarea competenţelor instituţiei lui Morar de a-i ancheta pe parlamentari ar însemna o oarecare pierdere de vreme până când respectivele dosare sunt preluate de Parchetul lui Botoş. E însă destul de uşor ca, odată cu bibliorafturile cu documente să fie transferaţi la Parchetul Înaltei Curţi şi procurorii de la DNA care le-au instrumentat şi care, a doua zi, îşi pot relua anchetele sub altă siglă. Pentru că, dincolo de comenzi politice sau imixtiuni, diverse personaje cu funcţii mai înalte sau mai mici au de răspuns, simplu, la întrebări concrete: aţi luat mită, aţi făcut evaziune fiscală, aţi comis delicte de manipulare a pieţei bursiere? În clipa aceea, corul bocitoarelor democraţiei siluite nu va mai avea nici partitură nici auditoriu.

Se instalează statul poliţienesc? (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Azi, cu siguranta, preşedintele Traian Băsescu va forta deschiderea unei partide finale. Daca ofiterii serviciilor secrete vor putea face anchete, interogatorii sau cum se aude, perchezitii, atunci vom putea trage linie anuntand ca în România Securitatea a renascut. Sub forma politiei politice. Pana la suprimarea unor drepturi nu va mai fi decat un pas. Şi doar doi pasi pana la punerea la zid a fruntasilor politici. La fel cum s-a procedat sub dictatura lui Carol, a maresalului Antonescu ori sub cea comunista. Daca se confirma acuzatiile lansate de Băsescu, Geoană şi Voiculescu, atunci urmeaza sa sarbatorim inchiderea unei paranteze istorice. A democratiei de tranzitie. Şi ne vom intreba daca mai indeplinim criteriul politic pentru aderarea la UE.

Lumini şi umbre (Ziarul financiar – Dan Sultănescu)

Legitimitatea şi legalitatea pot convieţui câtă vreme nu intră în conflict. Într-o ţară democratică, a doua ar trebui să câştige oricând. În România, raportul de forţe pare însă inversat. Se poate ignora o decizie a justiţiei, dacă cel care o face are o legitimitate superioară acesteia (Băsescu nu este tras la răspundere când adoptă acest comportament, în timp ce Eugen Nicolăescu, într-o situaţie identică, este criticat tocmai de Băsescu). Dacă societatea românească va accepta să prefere legitimitatea în locul legalităţii (considerându-le criterii interşanjabile), atunci riscă să depindă de bunul plac al lui Traian Băsescu. Datorită prevalenţei imaginii, el a ajuns să aibă cea mai mare putere simbolică din România de astăzi. Aceasta poate fi oricând convertită în putere efectivă, aproape în orice domeniu de activitate. Depinde de el să folosească această putere pentru consolidarea democraţiei sau pentru consolidarea propriei puteri. Şedinţa CSAT şi consultările de la Controceni ar putea să ne lămurească în legătură cu acest aspect.

Cultul ‘datoriei’ (Bursa – Cristian Pârvulescu)

În România se traieste sub semnul datoriei. Poate şi din aceasta cauza dreptul este suspectat, limitat sau eludat. Datoria e sfinta: ea se plateste şi rasplateste. Iar politicienii sunt oameni cu simtul datoriei. Nici finantatorii din campanie, nici grupurile de afaceri dubioase, nici politicienii sacrificati pe altarul moralei, nici securistii deghizati în aparatori ai liberei intreprinderi şi democratiei nu vor ramine fara rasplata. Iar odiseea legislativa a DNA sau pachetul de legi privind siguranta naţionala sunt bune exemplificari ale acestui cult naţional. Sentimentul datoriei invinge orice, chiar şi legea, şi bunul simt.

Înghesuit de propria coaliţie (Adevărul – Mircea Marian)

Coaliţia aflată la guvernare devine, din ce în ce mai mult, o alianţă anti-Băsescu, doar în acest weekend şeful statului fiind atacat, mai mult sau mai puţin deschis, de liderul PC, Dan Voiculescu, de preşedintele UDMR, Marko Bela, şi de premierul Tăriceanu.

Uz şi abuz decizional (Azi – Valentin Stănilă)

Ca şi cum abuzul în utilizarea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului nu este suficient în amintitele încercări, iată, s-a lansat ideea de a se recurge la el pentru nu mai puţin de 160 de modificări la legile privind Justiţia, adoptate anul trecut şi pentru Ordonanţa referitoare la transformarea PNA în DNA. În faţa acestor tentative nu putem să nu facem legătura cu tendinţele tot mai evidente de instituire a unui regim autoritarist (să-l numim doar aşa) manifestate, încă de la începutul mandatului său, de actualul şef al statului. O perseverenţă demnă de o cauză mai bună.

Mahomed propovăduia toleranţa (Realitatea românească – Corneliu Vlad)

Revolta a ajuns la proportii devastatoare mai ales datorita ‘amalgamului, nedrept şi ofensator, intre Islam şi terorism’, mesaj extras din imaginea profetului cu un turban în forma de bomba. ‘Ce inseamna asta?’ scrie un cititor al cotidianului ‘Le Monde’. ‘Ca Islamul este terorist? Ca peste o treime din planeta este terorista?’ Iar un alt cititor adauga: ‘Ca mesajul vehiculat de unele caricaturi este xenofob, este în afara oricarei indoieli. Dar este grav şi dramatic ca acest fapt sa serveasca drept pretext pentru o dezlantuire de deliruri fanatice, liberticide şi xenofobe’. Incercand sa explice aceste excese, o alta opinie remarca: ‘A-i agresa pe oameni în credinta lor inseamna a ataca ceea ce este esential pentru ei, ceea ce le da ratiunea de a trai şi de a muri. Nimic, absolut nimic, nu poate constitui o justificare’.

Vindecarea copilului interior (7 plus)

Tensiunile dintre părinţi, separarea lor, suferinţele şi lipsa lor de comuniune, de iubire şi de înţelegere se ţin după noi de-a lungul vieţii sub forma unui profund sentiment de vinovăţie sau a unuia de autovictimizare. De-a lungul vieţii proiectăm vinovăţia aceasta asupra relaţiilor cu copiii noştri sau a relaţiilor cu partenerii de viaţă, în încercarea disperată de a ne recupera copilul pierdut. Relaţiile apropiate trebuie examinate cu atenţia cuvenită unei teme de viaţă prezentă în existenţa oricărui om, indiferent dacă au fost acolo (în familie) traume de separare de tip despărţire, divorţ sau nu. Vindecarea copilului interior rămâne un pas decisiv pentru vindecarea copiilor noştri reali şi a relaţiilor cu partenerii de viaţă.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News