Panorama editorialelor din 10 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de vineri, 10 martie, a cotidianelor centrale:

Un cui numit secui (Realitatea românească – Ion Năvălici)

UDMR pare, în aceste conditii, depasita de situatie. Numai ca le convine de minune cum stau lucrurile, şi putem banui ca în mediile interne ale Uniunii nu numai ca sunt aprobate aceste manifestari secuiesti, ci se şi pune umarul la organizarea lor. Toata lumea stie de marea suparare udemerista provocata de faptul ca Statutul minorităţilor nu este adoptat în varianta UDMR. Toata lumea vede sagetile pe care le arunca intruna Markó Béla spre PD, partenerul de Coalitie cel mai inversunat impotriva ‘autonomiei’ culturale. Care nu este altceva, în ultima instanta, decât autonomie teritoriala. Ceea ce vor şi secuii, care – de fapt – fac jocul UDMR şi care nu reprezinta altceva decât un grup de presiune.

Avataruri oligarhice (Ziua – Zoe Petre)

Habar n-am dacă în aceste jocuri dl. Băsescu chiar e un protagonist, şi de partea cui, sau doar un instrument exploatat în orb de psihologi destul de versati pentru a-i cultiva natura impulsiva. Dl. Băsescu are meritul istoric de a-l fi scos din joc pe Năstase. S-ar putea ca, prin asta, sa fi declansat o furtuna justiţiara, în esenta ei salutara, dar sa-mi fie permis sa-mi suspend judecata în ce-l priveste, atata vreme cat aceasta furtuna nu-i atinge decât dusmanii. De-alta parte, protector al tuturor politiilor mai mult sau mai putin secrete, dl. Băsescu – al carui partid de suflet a turnat cu asupra de masura gaz patriotard pe focul din Secuime – le pune acum în alerta, acordandu-si prea bine pentru gustul meu tonul cu cel al extremistilor pe care îi ameninta. Asa ca mai incet cu entuziasmul pe scari. Fapt e totusi ca oligarhia politico-economica sub calcaiul careia era cat pe-aci sa fim striviti de cateva ori în cei 16 ani de la revolutie este acum, cu sau contra preşedintelui Băsescu, în fibrilatie. Partial destructurata, isi cauta noi forme de agregare. Repede, pana nu vine madam Europa, cu regulile ei de buna purtare cu tot.

Băsescu şi Securitatea (Cotidianul – Pavel Lucescu)

Chiar şi fără încurajarea lui Traian Băsescu, fostii securisti au inceput sa se repuna în slujba poporului. ‘Baietii destepti’, care intre timp, e drept, s-au cam dedulcit la sectorul privat, si-au recâştigat constiinta politica. Rămân discreti, cum de altfel le sta şi bine, dar sunt deja parte onorabila a sistemului. Multi dintre ei sunt operativi în continuare şi nu-i va dovedi nici tata CNSAS-ului, o institutie oricum vai de mama ei. Problema e ca preocuparea preşedintelui pentru soarta fostilor securisti e usor jignitoare pentru cei care, desi pot ierta, nu vor sa-si uite trecutul. Mai exista câteva milioane de romani care n-au nevoie de ‘dovezi stiintifice cu privire la ororile comunismului’. Sunt ei insisi dovezi. Iar memoria neagra a Securităţii e şi ea un bun public pe care Traian Băsescu ar trebui s-o respecte cel putin în egala masura. Macar până-şi dă duhul şi ultima sa victimă.

Damf poliţienesc (Libertatea – Petru Calapodescu)

(…) preşedintelui i-a casunat rau de tot pe Justiţie, care, totusi, lucreaza cu materialul clientului. E adevarat, sunt inca prea multi judecători incompetenti sau corupţi, iar CSM inca nu foloseste maturoiul. Dar seful statului nu poate acuza în bloc un corp profesional, ba tocmai pe acela care are menirea sa tina în echilibru balanta societatii. Reactia vehementa a 1.300 de magistrati, care cer interventia Curtii Constitutionale, îi aduce aminte şi preşedintelui ca afirmatiile nu-i mai sunt acceptate fără cracnire. Ca pe puntea vreunui petrolier.

‘Poţi să le fluturi şi un tramvai…’ (Azi – Valentin Stănilă)

O dovadă dintre cele mai concludente a poziţiilor partizane, inflexibile, dirijate, o constituie maniera în care se încearcă justificarea comportamentului şefului statului faţă de strategia şi proiectele de legi referitoare la securitatea naţională. Cei care au misiunea de a-l prezenta pe Traian Băsscu drept providenţialul binefăcător al neamului se fac că nu obervă nici bâlbâielile evidente, nici caraghioslâcul unor argumente, nici faptul – de o evidenţă strigătoare la cer – că CSAT nu are dreptul la iniţiativă legislativă. Unii confraţi au consemnat păreri ale specialiştilor sau şi-au prezentat propriile observaţii în legătură cu prevederi neconstituţionale, antidemocratice ale textelor puse în circulaţie pe tema securităţii naţionale, demontând legendele ţesute în legătură cu preşedintele Băsescu. S-ar fi cuvenit, în aceste circumstanţe, o reacţie sinceră de recunoaştere fie şi numai a erorilor de procedură. Dar de unde atâta probitate? Că indivizi certaţi cu logica elementară, cu gramatica şi moralitatea procedează aşa cum vedem, este posibil şi din pricina faptului că mizează pe credulitatea, pe deficitul de informare al multora. Adică, ne iau drept fraieri. O postură care nu credem că încântă pe cineva.