Panorama editorialelor din 7 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 7 martie, a cotidianelor centrale:

Adrian, marchizul de Tărtăşeşti (Cotidianul – Doru Buşcu)

Grupul samsarilor de arta care se tem sa faca dezvaluiri saluta discretia, dar vorbeste de presiuni exercitate de oamenii fostului premier. Colectionarii mormaie despre generali şi functionari ai Guvernului care achizitionau în numele ‘imparatului’ prin incoltire. În 2002, în ajunul zilei de nastere a lui Adrian Năstase, reporterii ‘Academiei Catavencu’ au batut anticariatele şi au evaluat cresterea vinzarilor de arta la 400.000 de euro. Ritualul predarii cadourilor a avut loc la Palatul Snagov, intr-o atmosfera dominata de estetica lui Adrian şi etica lui Miki Şpagă. Aceste ‘acumulari’ sunt, asadar, complexe. Brukenthalul personal ascunde, printre tablouri şi statuete subevaluate, o expozitie nevazuta a mizeriei umane în care lipsa de scrupul, lacomia, cinismul, slugarnicia şi santajul poarta semnatura unui grup de mari artisti ai coruptiei. La curtea lui Adrian, marchizul de Tărtăşeşti, protectorul artelor fara chitanta, s-au format caracterul baronimii locale şi manierele politice ale unei intregi generatii de infractori. A, şi pentru ca veni vorba despre morala, as vrea sa stiu daca Montesquieu, Taine sau Tocqueville, chiar protejati de coperte aurite, sunt de acord sa se inghesuie, alaturi de Ion Cristoiu, în biblioteca unui urmarit penal.

Mare fâs la Cotroceni (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

S-a vazut clar ieri la Cotroceni şi imediat dupa, cu ocazia declaratiilor facute de liderii partidelor, ca intre PNL şi PD nu exista consens în nici una dintre cele patru mari probleme litigioase de interes national. S-a mai putut observa, în ciuda coincidentei punctelor de vedere prezidentiale cu cele ale PD, ca preşedintele şi partidul sau sunt izolati pe scena politica. Ei joaca împotriva tuturor. Neintelegând psihologia jocului. Şi nici regulile. Intelegerile pe sub masa cu PRM şi cu unii fruntasi PSD până una alta nu au functionat. Ca atare, reteta fortarii de catre Băsescu a unei solutii politice doar cu PD nu va functiona. Este timpul ca şeful statului sa renunte sa mai apese pe butonul care genereaza crize. Şi, privind realitatea în fata, sa incerce sa armonizeze viata politica romaneasca. Facând abstractie de propriul ego. Care nu foloseste nimanui. Şi meritandu-si astfel leafa de preşedinte.

Mediere printre dinţi (Gândul – Adrian Ursu)

Rezultatul armonizării politice de ieri a fost remarcabil: au intrat 6 partide la preşedinte şi au ieşit 7 concluzii. PNL o ţine pe-a lui cu desecretizarea legilor serviciilor de informaţii. PRM vrea sângele extremiştilor autonomişti. PSD plânge de mila Guvernului fentat de preşedinte. UDMR are aceeaşi grijă cu Statutul minorităţilor. PD e convins că tătuca Băsescu face bine ce face. Conservatorii au mai pus peste averile ilicite şi problema siguranţei biologice a populaţiei. Iar preşedintele Băsescu e ros, brusc, de grija Opoziţiei, proclamând încetarea dictaturii majorităţii. Încercând să rezolve cele 4 teme aflate în discuţii la ora 12, participanţii au ieşit, după 3 ore, cu încă pe atâtea probleme în divergenţă. Asupra unui singur punct pare să se fi înregistrat consens: modificarea Constituţiei. Mai exact: nu e oportună acum această discuţie!

O diversiune anti-Băsescu (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Va fi dorind Traian Băsescu sa se joace nitel de-a dictatura. Nu se vede asta în nici un caz din afacerea cu legile sigurantei nationale. Dupa reuniunea de ieri, Traian Băsescu a declarat ca-i vorba de o campanie lipsita de fair-play. Noi credem insa ca-i vorba de altceva, mult mai grav: de o diversiune pusa la cale împotriva lui Traian Băsescu de adversarii din politica şi din presa. Nu stim ce a gandit Traian Băsescu vazând cum pot fi rastalmacite niste fapte publice exacte de-ale domniei sale. În locul sau noi ne-am fi zis cam asa: Pai, daca mie, care sunt la Putere, mi se intampla o asemenea porcarie, ce sa mai zicem de cei din Opozitie?! Slava Domnului, ca mai am patru ani de mandat!

Războiul Palatelor prin cele două amazoance (Ultima oră – Ion Marin)

Norica Nicolai pare sa fie un fel de Elena Udrea în varianta liberala. La rastimpuri, ea apare şi arunca bombe de natura sa relanseze razboiul dintre cele doua Palate, de acum de nimeni contestat. Duminica, senatoarea liberala a lasat treburile casei şi mâncarea pe foc (dânsa e o mare gospodina) şi a iesit pe toate posturile ca sa atace Cotroceniul cu tunul cel mare orientat inspre pachetul legilor serviciilor secrete, în calitatea dumneaei de veche combatanta, ca membra a comisiei de resort. În fapt, principala tinta a fost desecretizarea pachetului, desigilarea lui, cum ar veni, fiindca, se pare, intr-adevar, ca ‘democratia’ în România a intrat în faza pre-paranoica.

Două lumi: Zambaccian şi Năstase (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

Ceea ce am vazut în filmarile de pe Zambaccian e cea mai mare sfidare a cetateanului de catre un politician, şi inca, vorba ceea, social-democrat. Justificarea scolareasca, ba cu mătuşa Tamara, ba cu socrul ambasador în China şi ministru ceausist, e atat de jalnica incat te intrebi daca nu cumva lacomia e singurul motor al actiunilor acestui ins. Raspunsul este: da. Cel putin asa ne-a aratat-o chiar domnia sa, sambata, pe Zambaccian, strada de altfel consacrata de o alta colectie. Dar ce diferenta de gust!

Interpol (Curentul – Tia Şerbănescu)

Hotarat lucru, politicienii nu sunt deloc în forma, iar vremea ‘care e un tricou cu maneca scurta’ (cum i-a zis Marin Condescu, lider sindical al minerilor şi patron de fotbal) pare sa-i fi dat complet peste cap. Altfel nu se explica de ce persoane cu buna parere de sine precum dl Adrian Năstase au comis o greseala mai mare decat mostenirea matusii Tamara scotandu-si averea din Zambaccian la vizionare. Daca accepta din capul locului perchezitia, barem o vedeau numai procurorii.

România, victima partidelor (Adevărul – Cosmin Popa)

Promisiuni ferme pentru acordarea unor drepturi lărgite minorităţii maghiare, în mod sigur, au făcut toate guvernele, în funcţie de importanţa pe care sprijinul maghiar a avut-o într-un moment sau altul. Dar, pentru că în războaiele civile nimeni nu mai are timp de nuanţe, poziţiile trebuie delimitate cât mai schematic. Acesta este principiul de bază pentru atragerea unui număr cât mai mare de aderenţi. Totul trebuie înfăţişat doar în negru şi alb. Oricâte explicaţii ar oferi autorii unei iniţiative, acestea sunt interesante în măsura în care pot oferi muniţie suplimentară pentru conflict. Comandanţii taberelor sunt dispuşi să sacrifice totul, fie că este vorba despre înţelegeri informale, tratate semnate, parteneriate sau pace etnică. Important este să simtă că au câştigat. Dramatismul situaţiei vine din faptul că, în realitate, niciunul dintre comandanţi nu are atâţia soldaţi şi atâtea arme cât să-i asigure victoria finală. Asemenea rebelilor africani, armatele politice româneşti, atunci când nu-şi ating obiectivele fixate de comandanţi, se răzbună pe populaţia civilă, jefuind-o de dreptul legitim la o bună guvernare.

Securitate vs încredere (Evenimentul zilei – Emil Hurezeanu)

În România, reziduurile Securităţii n-au fost complet inlaturate, nici institutional, nici psihologic. Abuzul, prin legalizarea supravegherii sporite, este inca posibil. La adapostul luptei împotriva terorismului, pot sa reapara reflexe vechi ale neincrederii generale. Atmosfera secreta în care s-au purtat initial discutiile, privind reforma sistemului de securitate nationala, a creat impresia, poate exagerata, ca serviciile ar putea avea şi o agenda ascunsa. Când se vorbeste de dreptul cetateanului la siguranta, asa cum se intampla acum în Occident, se poate avea în vedere suspendarea temporara a unor drepturi şi libertati. Dar nu exista un ‘drept cetatenesc la siguranta’, ca atare. Premisa este ca statul ramane, în primul rand, garantul sigurantei manifestarii drepturilor cetatenesti, şi nu cel care le limiteaza, în numele unei forme netransparente – oricat de bine intentionata – de securitate nationala.

Statul de drept miliţienesc (Cronica română – Octavian Andronic)

Conceptul de represiune vine direct de la tipicul statului comunist în care noţiunea era înţeleasă ca un mijloc infailibil de apărare a ‘cuceririlor revoluţionare’ şi ordinii instaurate de autorităţile totalitare. Drepturile statului prevalau în mod absolut în faţa celor ale cetăţeanului şi aproape orice era permis şi prevăzut sau tolerat de lege dacă viza suprimarea oricărui fel de opoziţie. Pentru că opoziţia nu exista sau nu îi era permis să existe. Braţul înarmat al ordinii comuniste era format din Securitate – tot mai retrasă, în ultimii ani, în spatele celorlalte instituţii – procuratură şi miliţie. Justiţia avea doar sarcina să valideze ceea ce constatau, prin forţă, teroare, presiune psihologică şi fizică, ‘organele’.

Spectrul securităţii revine (Libertatea – Mihai Valentin Neagu)

Numai ca fanii ‘regimului de mana forte’ uita ca inainte de 1990 nimeni nu a fost, oficial, bagat la puscarie pentru ca a injurat regimul ‘popular’. Tuturor ‘incomozilor’ li s-au gasit vini imaginare, dar numai bune pentru obtinerea unei condamnari. Iar condamnarile pe baza unor asemenea legi pornesc intotdeauna de la premisa ‘vinovat, nevinovat, da’ umflati-l’.

O listă a morţii…politice (Bursa – Radu F. Alexandru)

Intr-o recenta aparitie pe unul din posturile de televiziune, domnul Ioan Talpeş a fost intrebat ce stie despre o lista transmisa de Departamentul de Stat al SUA autorităţilor de la Bucureşti şi care ar cuprinde numele a 26 de demnitari romani acuzati de coruptie. În primul moment, invitatul emisiunii a evitat sa dea un raspuns clar, dar, la insistentele ziaristului, a declarat ca în urmatoarele luni vom avea surpriza sa vedem disparind de pe scena politica un numar de oameni de prima marime. Domnul Talpeş a fost ani buni şeful SIE; a fost consilierul preşedintelui Iliescu; a fost ministru de stat în Guvernul Năstase si, în urma cu putina vreme, a dovedit ca relatiile pe care le are în lumea politica vest-europeana sunt dintre cele mai semnificative. Pentru toate aceste motive, dar şi pentru faptul ca, pe parcursul anilor, domnul Talpeş nu a dovedit suparatoarea vocatie de a vorbi doar ca sa se afle în treaba, spusele domniei sale merita retinute cu atentia cuvenita în incercarea de a descoperi ce se afla în spatele vorbelor.

Teama de dezbateri (Azi – Valentin Stănilă)

O dezbatere serioasă pe tema coagulării forţelor politice din România actuală care împărtăşesc aceeaşi viziune doctrinară nu are nici o şansă de a contura soluţii operaţionale cât timp nu este dorită cu adevărat, indiferent de pretextele care se aduc pentru a o bloca. Este normal să se întâmple aşa, deoarece cele mai multe situaţii pe care avem posibilitatea să le consemnăm în aceste zile arată că aproape totul se centrează pe ambiţiile unor politicieni care vor să-şi lege numele de acţiuni menite să le aducă un plus de capital electoral. De aici, teama de ceea ce am numit dezbateri serioase. Explicaţia este simplă: absenţa CONVINGERILOR reprezintă reţeta garantată a formelor fără fond.

Păcăleala taxelor ‘îngheţate’ (Realitatea românească – Mugur Cosmin)

(…) abia de la anul, an de referinta în care vom intra în UE, vor aparea la televizor şi ne vor spune: ‘Cetatenii trebuie sa stie ca odata intrata în UE, România trebuie sa contribuie la fondul Uniunii, trebuie sa cofinanteze programele comunitare, deci trebuie sa platim mai mult, fiecare dintre noi’. În acest fel, nimeni nu mai poate comenta nimic, guvernantii raman cu onoare nepatata, iar romanii tot vor plati mai mult, dar incepând cu 2007.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News