Panorama editorialelor din 7 martie

Două lumi: Zambaccian şi Năstase (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

Ceea ce am vazut în filmarile de pe Zambaccian e cea mai mare sfidare a cetateanului de catre un politician, şi inca, vorba ceea, social-democrat. Justificarea scolareasca, ba cu mătuşa Tamara, ba cu socrul ambasador în China şi ministru ceausist, e atat de jalnica incat te intrebi daca nu cumva lacomia e singurul motor al actiunilor acestui ins. Raspunsul este: da. Cel putin asa ne-a aratat-o chiar domnia sa, sambata, pe Zambaccian, strada de altfel consacrata de o alta colectie. Dar ce diferenta de gust!

Interpol (Curentul – Tia Şerbănescu)

Hotarat lucru, politicienii nu sunt deloc în forma, iar vremea ‘care e un tricou cu maneca scurta’ (cum i-a zis Marin Condescu, lider sindical al minerilor şi patron de fotbal) pare sa-i fi dat complet peste cap. Altfel nu se explica de ce persoane cu buna parere de sine precum dl Adrian Năstase au comis o greseala mai mare decat mostenirea matusii Tamara scotandu-si averea din Zambaccian la vizionare. Daca accepta din capul locului perchezitia, barem o vedeau numai procurorii.

România, victima partidelor (Adevărul – Cosmin Popa)

Promisiuni ferme pentru acordarea unor drepturi lărgite minorităţii maghiare, în mod sigur, au făcut toate guvernele, în funcţie de importanţa pe care sprijinul maghiar a avut-o într-un moment sau altul. Dar, pentru că în războaiele civile nimeni nu mai are timp de nuanţe, poziţiile trebuie delimitate cât mai schematic. Acesta este principiul de bază pentru atragerea unui număr cât mai mare de aderenţi. Totul trebuie înfăţişat doar în negru şi alb. Oricâte explicaţii ar oferi autorii unei iniţiative, acestea sunt interesante în măsura în care pot oferi muniţie suplimentară pentru conflict. Comandanţii taberelor sunt dispuşi să sacrifice totul, fie că este vorba despre înţelegeri informale, tratate semnate, parteneriate sau pace etnică. Important este să simtă că au câştigat. Dramatismul situaţiei vine din faptul că, în realitate, niciunul dintre comandanţi nu are atâţia soldaţi şi atâtea arme cât să-i asigure victoria finală. Asemenea rebelilor africani, armatele politice româneşti, atunci când nu-şi ating obiectivele fixate de comandanţi, se răzbună pe populaţia civilă, jefuind-o de dreptul legitim la o bună guvernare.