Panorama editorialelor din 4 aprilie
Partaj (Curentul – Tia Şerbănescu)
De cand preşedintele si premierul au trecut la ‘relatii institutionale’ – adica proaste, cum sunt mai toate institutiile – nici partidele lor nu se mai cruta, nici filialele nu se mai suporta si nici liderii nu se mai menajeaza. Nici macar pe ei insisi. Dl Boc, de exemplu, dupa ce si-a pus singur pe cap un scandal cat matusa Tamara prin blocarea CNSAS cu ajutorul dlui Turianu, a crezut ca drege busuiocul supralicitand si cerand ‘asumarea raspunderii guvernamentale’ pentru legea lustratiei ca ‘singura cale’ de a afla cine doreste deconspirarea securitatii.
O îndatorire urgentă a Parlamentului (Bursa – Radu F. Alexandru)
La mai putin de 72 de ore de cind a fost ales preşedinte al CNSAS, dl. Corneliu Turianu se grabeste sa infirme declaratiile d-nei Nagat, fara sa invoce insa nici un element in virtutea caruia o face. Fara a cauta formulari mai ambigue, trebuie spus limpede ca sintem in situatia in care unul din cei doi minte. Ori d-na Nagat, cind declara existenta dosarelor, ori preşedintele Turianu, care neaga existenta lor. Aflarea adevărului in aceasta situatie este o indatorire imediata si revine in exclusivitate Parlamentului. De felul in care acesta va decide sa se implice, singurul abilitat sa intervina in functionarea institutiei! depinde viitorul CNSAS. Numele celui care, pina atunci, va fi in fruntea lui devine, in context, o chestiune de amanunt.
Scapă cine poate! (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)
PNL se agata puternic de scandalul din CNSAS – o nesperata ocazie oferita de un PD surprinzator de neinspirat – regasindu-si aplombul anticomunist. Astfel, liberalii spera sa iasa din afacerea guvernarii recuperand macar partial electoratul de dreapta pierdut in favoarea PD. La randul lui, PD ramane tributar vechilor reflexe, semn ca schimbarea hainei politice nu inseamna si schimbarea moravurilor. Este vorba de recursul la populism si preluarea rolului de partid de opozitie in interiorul guvernului. Semnalul a fost dat chiar ieri de Emil Boc care, dupa perdaful tras liberalilor, a inceput sa indice modalitatile de cheltuire a unui ipotetic surplus bugetar. Tactica opozitiei din guvern a mers in 1996-2000, cand PD a ingrupat PNTCD , in timp ce liberalii s-au salvat in ultima clipa. Nu stim cine pe cine va reusi sa ingroape de aceasta data. Stim insa sigur ca România are nevoie de un guvern puternic dupa 1 ianuarie 2007. Iar PD si PNL nu par capabile sa-l mai sustina.
Cu partidul prezidenţial la anticipate (Adevărul – Mircea Marian)
Două lucruri umbresc însă acest proces democratic al anticipatelor. Primul este că PD şi Traian Băsescu dovedesc, o dată în plus, că nu urmăresc decât să deţină întreaga putere – guvern, parlament, preşedinţie şi servicii secrete -, nefiind capabili să colaboreze cu alte formaţiuni politice. Ca demn moştenitor al FSN, partidul lui Emil Boc a conservat vechea mentalitate comunistă, exprimată atât de plastic de V.I. Lenin: ‘Toată puterea – în mâinile sovietelor’. şi în 1998, atunci când Băsescu a declanşat căderea Cabinetului Ciorbea, PD nu a dorit decât să profite de o conjunctură favorabilă în sondajele de opinie şi să deţină mai multă putere în interiorul următorului guvern. Al doilea element îngrijorător este modul în care preşedintele Traian Băsescu urmăreşte ca, în preajma acestui proces electoral, să-şi fidelizeze serviciile secrete, cea mai bună dovadă fiind laudele deşănţate aduse, ieri, SRI. Bineînţeles, serviciile secrete nu pot aduce la victorie un partid care se prăbuşeşte în sondaje. Dar ele pot oferi informaţii care, atent gestionate, pot suplimenta numărul parlamentarilor unui ipotetic ‘partid prezidenţial’. Nu trebuie uitat că, în 1992, Ion Iliescu a reuşit să pună pe picioare un partid în câteva luni, pe care l-a şi adus la victorie, folosind suportul tehnic al serviciilor speciale. Până şi sediul central al acelui partid era într-o casă conspirativă a fostei Securităţi. Acum, metodele vor fi, bineînţeles, mult mai rafinate. Rămâne însă impresia că, la 16 ani de la executarea lui Nicolae Ceauşescu, Securitatea şi PCR sunt încă mult prea prezente în viaţa politică, pentru o ţară care se pretinde a fi democratică.
Se îmburdă căruţa?! (Cronica română – Iosif Boda)
Tot ceea ce am constatat si afirmat mai sus n-a vrut sa fie decat expunerea unei parti din ansamblul de premise care, in logica mea, duc la o singura concluzie: actualitatea stringenta a alegerilor anticipate. Acestea ar obliga partidele politice importante la elaborarea unor proiecte si strategii noi, la incheierea unor noi protocoale (care, in opinia mea, ar trebui sa fie post-electorale!), bazate pe raporturi de forte masurate, cantarite, nu doar estimate prin sondaje. Ar elibera atat PNL, cat si PD de obligatiile unui protocol care, recunoaste sau nu cineva, jeneaza la ora asta ambele partide. Partidele nesemnificative ar iesi de pe scena parlamentara si ar fi confirmate locurile exacte ale partidelor-flasneta. In sfarsit, elefantii batrani ai PSD (nu ma refer la varsta biologica, ci la aceea politico-doctrinara, dar si desuetudinea morala) ar fi trimisi la locurile lor, la ‘odihna’. PSD, curatat si modernizat, ar deveni, astfel, un partener acceptabil fie pentru PD, fie pentru PNL, fie pentru ambele. Generatia politica aparuta odata cu evenimentele din decembrie 1989 ar disparea, ca atare, ca generatie si tranzitia politica in România in sfarsit s-ar incheia. Nu cred ca organizarea de alegeri anticipate ar crea o instabilitate politica mai mare decat exista la ora actuala. Nici actul guvernarii n-ar avea cum sa se degradeze prea mult si nici viata economico-sociala a tarii nu s-ar opri. Sperietoarea cu incetinirea ritmului de aderare la UE nu mai tine. Continuarea lucrurilor asa cum sunt ele astazi prezinta un risc si un pericol mult mai mare decat cele pe care le-ar presupune anticipatele!