Panorama editorialelor din 3 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de vineri, 3 martie, a cotidianelor centrale:

Intrare în UE prin Belarus (Adevărul – Dan Bucura)

Paradoxal, multe dintre ameninţările la adresa siguranţei statului sunt o noutate chiar şi pentru serviciile de informaţii. Terorismul, spre exemplu, cu formele sale complexe, este un pericol cu care structurile din România au dat piept abia de câţiva ani încoace. Cu toate astea, specialiştii în acest domeniu au apărut precum ciupercile după ploaie. Este greu de crezut că judecătorii nu pot să se familiarizeze şi ei rapid cu noţiunile de siguranţă naţională, dar procurorii, da. Pe de altă parte, procurorii subordonaţi politic sunt mult mai uşor de influenţat. Ei răspund ‘prezent’ mult mai uşor în faţa oricărei comenzi politice. Din acest motiv, oamenii din servicii preferă colaborarea cu ei. Cu spatele asigurat chiar de către şeful statului, securiştii ar putea să învingă încă o dată principiile democraţiei şi să ne arunce acolo unde eram acum 16 ani.

Documente autentice (Ziua – Zoe Petre)

Pana una-alta, asociatiile civice asteapta probabil sa vada textul autentic pentru a se sesiza – sau cel putin asa vreau sa cred. Cum doar ziarele si PNL-ul par deocamdata sa reactioneze, scriu la ziar pentru a spune liberalilor ca sper sa respinga cu fermitate varianta de Dambovita a mult hulitului ‘Patriot Act’. Adaug ca, daca tot se demilitarizeaza serviciile, ceea ce, am mai scris-o, e excelent, ar fi cazul ca sefii acestora sa nu mai aiba – ca nicaieri in lumea civilizata – statutul de ministri (de putere nu mai vorbim). Firesc ar fi ca serviciile demilitarizate sa aiba in fruntea lor persoane la fel de civile cu rang de secretar general de minister, aceasta fiind cea mai inalta functie publica intr-o atare cariera. Puteti spune multe si marunte despre prestatia PNL, am si eu destule de bombanit, dar in acest moment constat ca e singurul partid parlamentar care apara, in autentica logica liberala, libertatea fiecaruia dintre noi. Macar pentru asta le suntem datori cu o solidaritate cat se poate de autentica.

Legea legilor (Evenimentul zilei – Ioana Lupea)

Spre deosebire insa de Patriot Act, care se refera exclusiv la prevenirea actelor de terorism, varianta romaneasca extinde competentele agentilor de informatii si asupra actelor de coruptie. Pana la punerea in aplicare, legile sigurantei nationale sunt abstractiuni. Intrebarea este cine va decide cine sunt dusmanii, cei care comploteaza sa aduca un prejudiciu sigurantei nationale, cine va pronunta numele? Conform proiectelor inaintate parlamentului, aceasta putere o au serviciile de informatii. Or, acestea, reformate sau mai putin reformate, cu recunoastere sau fara recunoastere de la americani, au fost suspectate ca lucreaza in folosul propriei supravietuiri, subordonate politicului sau unor grupuri de interese. Numai banuiala, ca la un moment dat, in virtutea acestui instinct de conservare, o persoana nevinovata va suporta rigorile acestei legi, fara ca ofiterul de informatii sau superiorul sau sa suporte consecintele legale, arata cat de periculoasa este abordarea doctrinei de securitate, potrivit careia scopul – lupta antiterorista sau anticoruptie – scuza mijloacele. Pana la urma, mijloacele pervertesc scopul.

Cultura instituţională (Bursa – Cornel Codiţă)

Pentru a scoate ‘serviciile speciale’ din penumbra puterii si din logica distructiva a auto-suficientei, ele ar trebui re-inventate. Iar daca nu, macar ‘altoite’, ‘insamintate’ cu doua principii fundamentale: raspundere personala si ierarhica, in fata legii, pentru deciziile si actiunile care incalca legea; si transparenta in privinta obiectivelor functionale si a eficientei institutionale. Pina atunci, ele se re-inventeaza singure, conform codului genetic mostenit. Cu sau fara sprijinul activ al unui Preşedinte sau altul.

Jocuri periculoase (Libertatea – Adrian Halpert)

(…) are România o problema reala de siguranta nationala? Exista vreo forta obscura, vreun dusman intunecat cu care sa ne luptam? România are de luptat, mai curand, cu saracia. Cu frigul. Cu foamea. Cu preturile. Cu mizeria din spitale. Cu lipsa de siguranta din scoli. Cu o clasa politica neperformanta. Care ne sunt prioritatile? Mai ganditi-va…

Trişori (Curentul – Tia Şerbănescu)

Cererea ministrului justiţiei privind perchezitionarea a doua din casele Năstase a fost respinsa prin vot si de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputatilor care si-a deschis usa catre presa pentru ca lunga pledoarie de persecutat politic a dlui Năstase sa poata fi transmisa in direct de televiziunile interesate. Ca de obicei, dl Năstase s-a declarat ‘prima tinta’ a unei hartuiri politice care ‘ne vizeaza pe toti’. Prin urmare, toti pentru unul si unul pentru toti, deputatii PSD au votat impotriva perchezitiei dand inca un semnal de neincredere in justiţie pe care o considera astfel insuficient de independenta si de competenta pentru a se apropia de averea dlui Năstase.

Ultima şansă a lui Adrian Năstase (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Cum sta bine unor fani, pentru ca alegatorii nucleului dur al unui politician sunt inainte de toate fani, adeptii lui Adrian Năstase vor din partea idolului lor o prestatie de luptator. Iar din partea colegilor sai de partid, o solidaritate neconditionata. Ca atare, batalia dusa de Adrian Năstase in Parlament e urmarita cu atentie si, de ce nu, chiar cu o anume satisfactie. Fiecare moment de respingere a cererii de perchezitie e primit ca o victorie in batalia impotriva adversarului politic. Si totusi, daca exista un asemenea plan al lui Adrian Năstase, batalia de respingere a perchezitiei e valabila pana la un punct. Pana la punctul in care electoratul captiv incepe sa creada ca fostul premier respinge perchezitia, pentru ca are ceva de ascuns. Acest punct a fost atins deja prin respingerea de catre grupul parlamentar PSD. Dupa vot, Adrian Năstase ar fi putut sa declare ca s-a convins de solidaritatea partidului si ca, prin urmare, demonstratia fiind facuta, accepta perchezitia. N-a facut-o. Mai credem ca se gandeste la un asemenea gest dupa votul din Parlament, socotind ca va fi unul de respingere. Dupa vot, Adrian Năstase trebuie sa declare ca a refuzat pana acum perchezitia, pentru ca nu e un om care sa se lase infrant cu una cu doua. Acum, cand a invins, desi crede in continuare ca masura e ilegala, accepta perchezitia. E ultima sansa a lui Adrian Năstase pentru a se salva ca om politic.

Percheziţia lui Năstase (Cotidianul – Cristian Teodorescu)

Năstase a ratat si posibilitatea de a schimba rolul celui care trage partidul in jos, in cel de lider mesianic. In schimb i-a prevenit pe deputatii pesedisti ca daca el pica, vor urma si altii. Acesta e principiul dominoului, verificat la caderea nasilor mafioti. Sa nu fi stiut sau sa fi uitat Năstase ca, daca evoca acest principiu, infunda si mai rau PSD-ul si ca nici lui nu-si face un bine? Asta ar insemna sa-l credem prost. Chiar daca nu e o inteligenta sclipitoare, fostul premier are destula minte, incit sa poata evalua raul cel mai mic in ceea ce-l priveste. Iar pentru el raul cel mai mic ar fi fost perchezitia, daca si numai daca s-ar fi stiut de neatacat dupa vizita procurorilor la el acasa. Ce ar fi, in definitiv, dezonorant pentru Năstase, daca s-ar lasa perchezitionat? Faptul in sine e, nici vorba, un disconfort, dar e mai reconfortant sa intretii banuiala ca ai ceva de ascuns? Singurii colegi de partid care au incredere in el si in onorabilitatea PSD-ului sint cei doi votanti pentru perchezitie. Ceilalti fie se tem de perspectiva precedentului, fie il banuiesc pe Năstase ca are de ascuns ceva care l-ar putea lichida politic.

DA-NU (România liberă – Petre Mihai Băcanu)

Paruiala din Alianta paleste in fata conclavului celor 90 de bucati pesediste, transmis in direct, sa vada natiunea ca o perchezitie este ‘prea aspra’, dar si ‘ilegala’. Nu puteau judeca limpede sub sceptrul fricii si al pedepsei. Se incalca procedurile – au sarit ca arsi pesedistii care au facut zid in jurul fostului lor sef. Are dreptate Adrian Năstase sa fie suparat pe cei trei care n-au fost convinsi sa voteze impotriva perchezitiei. Ii va ataca si pe acestia la coarda sentimentala, le va aduce aminte, ar putea sa va vina si voua randul – ‘cu totii trebuie sa trecem peste asemenea atacuri’ – iar copiii n-ar mai avea acces la carti si ghiozdane in caz de perchezitii. Un spectru al fricii. Cei 90 de coledzi au actionat amical, au fost solidari cu invinuitul. Dupa acest test de fidelitate, s-or fi gandit ca se poate ajunge in instanta si fara perchezitie? Dupa acest ‘NU’ perchezitiei, aproape unanim nu s-au gandit cat or sa scada in sondaje. A fost mai puternica frica intru conservarea coeziunii Partidului, obisnuit cu Puterea. Curajul votului naucitor s-a nascut din frica, dar se amana clarificarile. Muscati de sarpe, se tem acum si de soparle. Teama de DNA le da o indrazneala colectiva. De ce nu s-au opus acestia si la perchezitiile efectuate in casele lui Ciuvica si Iani?

Partidul mozaic (Realitatea românească – Ion Năvălici)

Partidele istorice au avut la revenirea lor pe scena politica romaneasca in 1990 avantajul ca porneau la drum cu supravietuitorii lor si cu doctrine bine conturate. N-au stiut tot timpul sa gestioneze acest avantaj. Motiv pentru care clasa politica in formare a fost tot timpul in miscare. Partidele noi, dar chiar si cele istorice, s-au rupt si reunificat, au disparut sau s-au comasat. Politicienii au trecut intr-o veselie de la un partid la altul, chestiunea doctrinara disparand din conduita lor. Procesul n-a incetat nici in ziua de azi, si asistam la o incercare de provocare a unor noi mutatii politice.

Ce mai are valoare? (Azi – Valentin Stănilă)

Asumându-ne riscul de a deveni patetici, nu putem să nu ne reamintim cazuri celebre, de la noi din ţară şi din alte zone ale lumii, când oameni de mare caracter n-au ezitat să se pronunţe public, să lupte împotriva prejudecăţilor, a opiniilor greşite, a stărilor de spirit dominante, în numele unor valori autentice, în primul rând în numele adevărului şi dreptăţii. Nu numai că au luat apărarea celor neîndreptăţiţi, dar – după exemplul strălucit al lui Emile Zola – i-au acuzat cu neînfricare pe manipulatori, pe toţi cei interesaţi să pescuiască în ape tulburi, în folos propriu sau în slujba unor grupuri cu scopuri dintre cele mai reprobabile. Oricât de puţini sunt temerarii, fără ei, nici o valoare autentică nu s-ar putea afirma. Le datorăm întreaga noastră recunoştinţă.

România se goleşte! (Cronica română – Octavian Andronic)

Previziunile specialiştilor sunt mai mult decât pesimiste: din cele 22 milioane de români, făcuţi cu forţa de Ceauşescu, prin interzicerea avorturilor vor mai rămâne, în 2050, doar 17. O etapă intermediară – 2010 – ne va prinde cu 19,2 milioane. La această oră mai mult de 2 milioane de români se află în străinătate, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, mulţi dintre ei căutând soluţii pentru a se stabili acolo definitiv. Trendul de descreştere este accentuat şi de lipsa tot mai mare de apetit al românilor pentru căsătorie şi pentru făcut copii: anul acesta se vor înregistra mai puţin cu 200.000 de căsătorii faţă de 1990. Din capul locului, 200.000 de copii lipsă la recensământ.

Ce faci cu puterea ta atunci când o ai? (7 plus)

Cei ce sunt slabi în raport cu noi sunt şi aceia care au nevoie de mai mult sprijin din partea noastră. Cum fiecare joacă ambele roluri în diferitele sale relaţii de viaţă, este minunat să le conştientizăm şi să învăţăm din fiecare dintre ele ‘ce simte celălalt’. Şi, când vom fi conştienţi de existenţa rolurilor de putere sau de lipsă a ei, vom putea privi către greşelile noastre şi ale celorlalţi cu ochi noi nouţi. Aceşti ochi ne vor permite să înţelegem că puterea înseamnă întotdeauna ‘responsabilitate’, pentru că, în relaţiile în care avem putere, producem schimbări. Şi, nu de puţine ori, schimbările acestea schimbă destinul celorlalţi, dar şi pe al nostru. Dacă puterea noastră aduce mai multă bucurie, mai mult ajutor, mai multă încredere şi speranţă celorlalţi, contează…
Acestea toate ni le dăruim şi nouă înşine.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News