Panorama editorialelor din 3 martie

DA-NU (România liberă – Petre Mihai Băcanu)

Paruiala din Alianta paleste in fata conclavului celor 90 de bucati pesediste, transmis in direct, sa vada natiunea ca o perchezitie este ‘prea aspra’, dar si ‘ilegala’. Nu puteau judeca limpede sub sceptrul fricii si al pedepsei. Se incalca procedurile – au sarit ca arsi pesedistii care au facut zid in jurul fostului lor sef. Are dreptate Adrian Năstase sa fie suparat pe cei trei care n-au fost convinsi sa voteze impotriva perchezitiei. Ii va ataca si pe acestia la coarda sentimentala, le va aduce aminte, ar putea sa va vina si voua randul – ‘cu totii trebuie sa trecem peste asemenea atacuri’ – iar copiii n-ar mai avea acces la carti si ghiozdane in caz de perchezitii. Un spectru al fricii. Cei 90 de coledzi au actionat amical, au fost solidari cu invinuitul. Dupa acest test de fidelitate, s-or fi gandit ca se poate ajunge in instanta si fara perchezitie? Dupa acest ‘NU’ perchezitiei, aproape unanim nu s-au gandit cat or sa scada in sondaje. A fost mai puternica frica intru conservarea coeziunii Partidului, obisnuit cu Puterea. Curajul votului naucitor s-a nascut din frica, dar se amana clarificarile. Muscati de sarpe, se tem acum si de soparle. Teama de DNA le da o indrazneala colectiva. De ce nu s-au opus acestia si la perchezitiile efectuate in casele lui Ciuvica si Iani?

Partidul mozaic (Realitatea românească – Ion Năvălici)

Partidele istorice au avut la revenirea lor pe scena politica romaneasca in 1990 avantajul ca porneau la drum cu supravietuitorii lor si cu doctrine bine conturate. N-au stiut tot timpul sa gestioneze acest avantaj. Motiv pentru care clasa politica in formare a fost tot timpul in miscare. Partidele noi, dar chiar si cele istorice, s-au rupt si reunificat, au disparut sau s-au comasat. Politicienii au trecut intr-o veselie de la un partid la altul, chestiunea doctrinara disparand din conduita lor. Procesul n-a incetat nici in ziua de azi, si asistam la o incercare de provocare a unor noi mutatii politice.

Ce mai are valoare? (Azi – Valentin Stănilă)

Asumându-ne riscul de a deveni patetici, nu putem să nu ne reamintim cazuri celebre, de la noi din ţară şi din alte zone ale lumii, când oameni de mare caracter n-au ezitat să se pronunţe public, să lupte împotriva prejudecăţilor, a opiniilor greşite, a stărilor de spirit dominante, în numele unor valori autentice, în primul rând în numele adevărului şi dreptăţii. Nu numai că au luat apărarea celor neîndreptăţiţi, dar – după exemplul strălucit al lui Emile Zola – i-au acuzat cu neînfricare pe manipulatori, pe toţi cei interesaţi să pescuiască în ape tulburi, în folos propriu sau în slujba unor grupuri cu scopuri dintre cele mai reprobabile. Oricât de puţini sunt temerarii, fără ei, nici o valoare autentică nu s-ar putea afirma. Le datorăm întreaga noastră recunoştinţă.

România se goleşte! (Cronica română – Octavian Andronic)

Previziunile specialiştilor sunt mai mult decât pesimiste: din cele 22 milioane de români, făcuţi cu forţa de Ceauşescu, prin interzicerea avorturilor vor mai rămâne, în 2050, doar 17. O etapă intermediară – 2010 – ne va prinde cu 19,2 milioane. La această oră mai mult de 2 milioane de români se află în străinătate, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, mulţi dintre ei căutând soluţii pentru a se stabili acolo definitiv. Trendul de descreştere este accentuat şi de lipsa tot mai mare de apetit al românilor pentru căsătorie şi pentru făcut copii: anul acesta se vor înregistra mai puţin cu 200.000 de căsătorii faţă de 1990. Din capul locului, 200.000 de copii lipsă la recensământ.

Ce faci cu puterea ta atunci când o ai? (7 plus)

Cei ce sunt slabi în raport cu noi sunt şi aceia care au nevoie de mai mult sprijin din partea noastră. Cum fiecare joacă ambele roluri în diferitele sale relaţii de viaţă, este minunat să le conştientizăm şi să învăţăm din fiecare dintre ele ‘ce simte celălalt’. Şi, când vom fi conştienţi de existenţa rolurilor de putere sau de lipsă a ei, vom putea privi către greşelile noastre şi ale celorlalţi cu ochi noi nouţi. Aceşti ochi ne vor permite să înţelegem că puterea înseamnă întotdeauna ‘responsabilitate’, pentru că, în relaţiile în care avem putere, producem schimbări. Şi, nu de puţine ori, schimbările acestea schimbă destinul celorlalţi, dar şi pe al nostru. Dacă puterea noastră aduce mai multă bucurie, mai mult ajutor, mai multă încredere şi speranţă celorlalţi, contează…
Acestea toate ni le dăruim şi nouă înşine.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News