Panorama editorialelor din 3 aprilie 2006
Buna ţinere de minte (Azi – Valentin Stănilă)
Timpul pierdut, posibilitatea oferită corupţilor de a şterge urmele, de a-şi consolida reţelele de tip mafiot, infestarea instituţiilor publice sunt urmări directe şi ale modului defectuos în care s-a acţionat în anii regimului Constantinescu pentru combaterea corupţiei. Nu afirm că numai în respectiva perioadă s-au acumulat nenorocirile care ‘dau în clocot’ în prezent, dar fiecare este dator să-şi asume propriile răspunderi atât pentru ceea ce s-a făcut prost cât şi pentru ceea ce nu s-a făcut. Din întreaga sa prestaţie (nu numai la emisiunea amintită) ex-preşedintele Constantinescu a demonstrat că ştie multe (ca şi discipolul său, Mugur Ciuvică), dar când a avut posibilitatea legală, legitimă să acţioneze n-a procedat în consecinţă. Este trist să tot acumulezi dovezi că memoria este taman instrumentul care ne ajută să uităm. Cu sau fără vinovăţie.
Generaţia ’23 de milioane’ (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)
Inainte de generatia ’23 de milioane’ a fost generatia ‘Pietei Universitatii’. Adolescentii şi tinerii care au asteptat cu infrigurare prabusirea comunismului s-au aruncat cu entuziasm în viata publica, sperand, în naivitatea lor, ca Romania se va schimba repede. Mineriada din iunie ‘90 i-a adus cu picioarele pe pamant. Generatia ‘Pietei Universitatii’ s-a apucat sa munceasca şi sa-si cladeasca un viitor, aici sau în lumea larga. Greu de spus daca ‘golanii’ s-au vindecat cu totul dupa trecerea prin ‘zona libera de comunism’, dar cel putin au ramas cu anumite principii. Au stiut sa-si afirme vointa, atunci cand au avut ocazia. Au reusit sa determine doua schimbari de regim – imaginati-va cum ar fi aratat astazi tara condusa de Adrian Nastase fara scandalul ‘Tamara’. Iar daca Romania se afla acum în NATO şi la portile Uniunii Europene, nu în orbita ruseasca, este în mare parte meritul generatiei rebele. Va fi generatia ‘golanilor’ sustinuta de una mai puternica, tocmai pentru ca nu a cunoscut comunismul? Sau generatia ’23 de milioane’ se va refugia în micile placeri de zi cu zi ale capitalismului, lasand spatiul public la indemana tuturor demagogilor şi netrebnicilor? Un prim raspuns ni-l va putea da chiar Elena-Ioana, daca se va hotari pana la urma sa voteze.
Moştenirea Gojdu şi ramura de măslin (Realitatea românească – Corneliu Ciocan)
Acum, se pare ca a aparut o raza de speranta. Se pare ca prin aceasta pozitie luata de ierarhii greco-catolici se creeaza premisele construirii unei punti de comunicare intre cele doua Biserici, diferita de puntile injuraturilor şi suspinelor de pana acum. Sustinand respectarea testamentului fara participarea ‘fratilor unguri la administrarea bunurilor Gojdu’, unitii intind o mana spre reconciliere ortodocsilor. De precizat este faptul ca acest gest nu are în spate nici un fel de interes material, clauzele testamentare precizand raspicat ca ‘bursele se acorda tinerilor studiosi, lipsiti de mijloace materiale de confesiune ortodoxa’. Aceasta pozitie oficiala poate fi inceputul unui nou mod de dialog intre cele doua Biserici, care se situau pana acum pe pozitii greu conciliabile, şi o ramura de maslin intinsa Bisericii Ortodoxe.
Cuvântul care ucide (Agenda zilei – Octavian Andronic)
Spre deosebire de alţi autori, cea care semnează volumul ”Cuvântul care ucide” nu a fost nevoită să îşi imagineze nimic. Pentru că viaţa i le-a pus pe tavă pe toate. Ei nu i-a revenit decât sarcina să aibe tăria sufletească de a rememora o experienţă limită şi de a o aşterne pe hârtie aşa cum a receptat-o. Autoarea face parte dintre privelegiaţii sorţii. A avut şi are o viaţă plină, cu realizări şi cu vizibilitate majore. Este o prezenţă invidiată, admirată, solicitată. Se învârte în lumea bună a celor a căror existenţă este considerată a fi mai lipsită de griji decât a altora, şi unde te aştepţi mai puţin să aibe loc întâmplări dramatice.