Panorama editorialelor din 27 februarie

Patriciu, independent… (Ultima oră – Ion Marin)

Ziua de vineri a fost una mare, decisiva pentru ‘marele’ Patriciu, ramas liber (inca), dar şi pentru Partidul Liberal, ramas independent (din nou, inca). Prietenul sau de suflet, de afaceri, de politica şi unii zic ca şi de drumuri la Parchet (deocamdata), Tăriceanu Călin (plus celelalte patru-cinci nume care aproape ca nu-i incap pe citatii), a tinut sa apara în rol de fat-frumos (la urma urmei a avut şi vreo patru neveste) şi viteaz fara pereche, în sensul ca nu mai vrea sa faca tandem cu partidul piticului Boc si, mai nou, al blondei Elena, cea care s-a oplosit la pedisti dupa ce si-a luat zborul din partidul patricianist, cu vorbe multe şi cu strigaturi, dupa cum ne amintim cu multa placere.

Ce vrea Elena Udrea? (Ziarul financiar – Dan Sultănescu)

Avocata blondă pretindea recent, la o emisiune televizată, că instrumentul cel mai de preţ al unui om politic este cuvântul. Astfel, prin cuvânt, ea încearcă să ne abată atenţia de la ceea ce este, ce reprezintă, şi ce posibile intenţii ar putea avea. Vorbeşte cu argumente de opoziţie, dar se află la putere. Vorbeşte ca politician, deşi mesajele sale induc ideea de ‘dispută teritorială’ între structuri economice. Vorbeşte independent de Traian Băsescu, dar este evident că reprezintă punctele de vedere ale acestuia. Sigmund Freud spunea că, după treizeci de ani de cercetare a sufletului feminin, nu a putut niciodată să răspundă la întrebarea ‘ce vrea femeia?’. Rămâne de văzut dacă şi România va avea la dispoziţie acelaşi interval de timp pentru a afla ce vrea Elena Udrea.

România văzută din Banat: Chemarea străbunilor ţărănişti (Evenimentul zilei – Viorel Marineasa)

Am fost dezamagit vazandu-l pe Ioan Talpes la dispozitia regimului Iliescu. Dupa cum mi s-a parut aberant ca un militar sa avanseze intr-un deceniu de la maior la general, de parca tara ar fi trecut prin ‘spe’ confruntari armate cu caracter decisiv. Aud acum ca bunicul dumnealui a fost primar al Topletului (localitate industriala de la extrema sud-estica a Banatului). Nu doar ca e banatean, ci, prin mosi, şi taranist! Fata de cea a lui Ioan Talpes, traiectoria lui Gheorghe Ciuhandu e mult mai clara. Provine dintr-o familie cu traditii naţional-taraniste. Bunicul sau, protopopul dr. Gheorghe Ciuhandu, carturar de anvergura, fara sa fie membru în vreun partid, a luptat pentru mentinerea atributelor naţionalităţii prin lucrarea coordonata a bisericii şi a scolii; a fost cel ce ‘a intocmit’ textul rugaciunii solemne rostite în 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia. Gheorghe Ciuhandu-nepotul nu a fost inregimentat în partidul comunist. Doua legislaturi în fruntea primariei i-au conferit aura neverosimila de erou-gospodar. L-au votat peremisti, pesedisti, liberali. La al treilea mandat, se vad semnele uzurii. PNTCD-ul, reduta povarnita, e un partid ex-centric. Timisoara, asa marginala cum se afla, ramane importanta. Ii dau tarcoale lupi, catelandri, jigodii. Ca sa aiba sprijin politic, Ciuhandu se gandeste sa refaca partidul cu sprijinul lui Talpes. Unele potriviri, dar şi senzatia de ‘anus contra naturii’. De vizionat.

Traseismul politic (Azi – Valentin Stănilă)

Unele dintre primele comentarii referitoare la opţiunea senatorilor au pus accentul pe latura morală, au invocat noţiuni precum principialitatea, respectul faţă de propriul cuvânt şi faţă de electorat. Toate bune şi frumoase, numai că – până în prezent – au fost puţine cazuri de părăsire a unui partid din pricina diferenţei de idei, de comportamente, pe bază de criterii doctrinare, etice. În consecinţă, adoptarea de constrângeri pare, la ora actuală, o soluţie fezabilă. Acolo unde nu ‘funcţionează’ convingerile se cuvine să intervină legea, impunerea unei anumite conduite politice. Mult clamata reformă a clasei politice nu este posibilă fără un cadru legislativ şi instituţional aliniat la standardele familiilor doctrinar-ideologice europene. Nu ne putem integra în Europa, în general în lumea liberă, civilizată şi prosperă, cu menţinerea bunelor noastre obiceiuri dâmboviţene. Cine nu vrea să înţeleagă această exigenţă, trebuie obligat s-o facă. Nu este prea frumos, dar este sănătos, adică realist, eficient.