Panorama editorialelor din 27 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de luni, 27 februarie, a cotidianelor centrale:

Proştii Europei (Adevărul – Eugen Chelemen)

Ministerul Educaţiei a rămas rece la diagnosticul pus resurselor umane din România. ‘Nu e timp să se citească toate studiile care apar pe piaţă. Noi nu citim toată ziua studii’, a spus secretarul de stat pentru învăţământ superior. Oficialii din minister, indiferent de guvernare, s-au bătut şi se bat cu cărămida-n piept că fac reformă şi poate de aceea n-au timp de studii. Numai că orice schimbare trebuie să aibă la bază nişte studii solide din punct de vedere ştiinţific, şi nu nişte idei fixe ale unui ministru sau altuia. După Revoluţie, învăţământul a avut parte de tot atâtea ‘reforme’ câţi miniştri s-au aşezat pe scaunul lui Spiru Haret. Dacă o ţinem tot aşa, într-o reformă începută şi neterminată, nu e de mirare că ajungem să fim consideraţi proştii Europei.

Imposibila fuziune dintre PD şi PNL-AT (România liberă – Simona Popescu)

Din pacate pentru ei, liderii liberali nu fac nici un efort sa contrazica impresia ca aproape orice actiune politica a partidului este o ofensiva impotriva lui Traian Băsescu. Pare mai degraba ca cineva din PNL are o rafuiala personala cu şeful statului, principal sustinator al actiunii anticoruptie. Dacă liderii PNL au ajuns pana acolo incat sa doreasca sa desfiinteze CSAT ca sa nu-l mai conduca Băsescu, sa ceara reducerea atributiilor sale prezidentiale, sa propuna sa fie ales de Parlament, sa-i confiste pana şi privilegiile de care ar urma sa se bucure în calitate de ‘fost şef de stat’ (care vor ramane valabile numai pentru Regele Mihai şi Ion Iliescu)… Dacă ar putea, i-ar pune şi un calus în gura, l-ar lega de scaun şi l-ar tine trei zile nemancat. Şi tot nu e de-ajuns! L-au anuntat ca îl sustin pentru al doilea mandat doar dacă şi el sprijina toate actiunile Guvernului. Liberalii gresesc atunci când trateaza PD ca pe-un partid tocmai bun şi usor de ‘inghitit’. E greu de presupus ca va fi vreodata.

PNL şi PD se pregătesc de divorţ cu partaj (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Conducerea PD, aflata sub tutela lui Traian Băsescu, nu voia fuziunea cu PNL-ul dominat de grupul Tăriceanu-Patriciu. La Sinteza zilei de miercuri, 22 februarie, de la Antena 3, raspunzând unei intrebari puse de mine, Elena Udrea a lansat teza marului putred intr-o parte. Altfel spus, a unei fuziuni posibile numai în conditiile în care PNL se curata de acea parte suspectata de a fi sub influenta lui Dinu Patriciu. Cum insa PNL e dominat la ora actuala de gruparea Patriciu-Tăriceanu, purtatoarea de cuvant neoficiala a lui Traian Băsescu a sugerat ca PD nu admite fuziunea cu un PNL condus de Călin Popescu Tăriceanu. Explicabila în acest context, decizia Delegatiei Permanente a PNL de la Brasov. Conducerea liberala a intuit ca Partidul Democrat nu vrea fuziunea în conditiile actuale din PNL. Ultimatumul din 31 ianuarie 2006, trecerea la racolari din alte partide, pozitia dura fata de statutul minoritatilor sunt fapte identificate de PNL drept un efort urias al PD de a se inarma în perspectiva divortului inevitabil de PNL. Drept pentru care, evitând sa spuna un nu categoric fuziunii, pentru a nu fi facut responsabil în fata electoratului portocaliu de esecul unui proiect istoric, PNL a pus, la randu-i, conditii inacceptabile. Gestul e menit a cuceri electoratul strict al PNL şi a nu pierde electoratul Alianţei. în aceeasi logica se inscrie şi interventia de ieri a lui Ludovic Orban de a cere demisia Elenei Udrea din partid pe motiv ca incalca protocolul Alianţei. Cele doua partide se pregatesc nu de casatorie, ci de divort. Un divort cu partaj. De electorat portocaliu.

Fuziunea PA (Averea – Roland Cătălin Pena)

De la fuziune s-a ajuns foarte aproape de disolutia DA. Chiar dacă se va trece peste criza, conlucrarea celor doua partide va fi perceputa de electorat ca o cardasie cu unicul scop de a ramane la ciolan. PD strange de ceva vreme parlamentari şi alesi locali de la alte partide, are varianta de a-si apropia PNTCD şi partidul în crestere a lui Gigi Becali, precum şi o strategie vizibila de a deveni atractiv pentru electoratul PRM care s-a saturat de Vadim. Dincolo, liberalii se razboiesc cu Elena Udrea, vor sa-l lase pe Băsescu fara pensia de viitor fost şef de stat şi merg des la Parchet. Unii îşi fauresc viitorul, altii nu renunta la trecut. Ce-o iesi?

Oferta ostilă (Bursa – Cristian Pârvulescu)

(…) contraoferta PNL a fost la fel de neprietenoasa: fuziunea exclusiv pe baza principiilor liberalismului. Si, dacă Emil Boc vede partea plina a paharului şi crede ca fuziunea se va realiza, argumentele sale ramin slabe. Ideea ca PD ‘a eliminat orice bariera ideologica’ în raport cu PNL nu rezista. Caci ancorarea doctrinara a PD ramine un mister. Sub formula populara nu sta nimic: PD ar trebui sa opteze fie pentru crestin democratie, fie pentru conservatorism. Dincolo de saltul mortal de la socialism la conservatorism, caci de crestin democratie, cu reactiile anti-UDMR din ultima vreme nu poate fi vorba, criza din interiorul grupului popular european face şi mai putin inteligibila identitatea doctrinara a democratilor. Unele zvonuri de la Strasbourg vorbesc despre initiativa unor conservatori britanici, eurosceptici şi antifederalisti, de a se desparti de PPE şi a forma un nou grup politic în Parlamentul European. Datele problemei nu permit o rezolvare rapida. Dacă PNL are o istorie, PD a dat în schimb preşedintele şi se crede în avantaj. Dacă PNL are o doctrina, chiar dacă nu tocmai clara, şi o afiliere internaţională, iar PD nu, în schimb democratii sint pe val. De aceea insista asupra ofertei. Emil Boc crede, chiar dupa ultima Delegatie Permanenta a PNL, ca fuziunea s-ar putea realiza pina la vara. Urmeaza deci ca PNL sa se predea? Caci oferta este din ce în ce mai putin prietenoasă.

Cine pierde şi cine câştigă din alianţa Băsescu-Vadim-Becali? (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Insistenta cu care liderii partidelor, ca sa nu mai vorbim de presa, de oficialii Uniunii Europene sau de ambasadorii unor puteri straine la Bucuresti, pun o serie de contraperformante, inclusiv cele legate de nivelul de trai, pe seama coruptiei şi a criminalitatii economico-financiare, impinge acest electorat către un anumit tip de reactie. Şi de reflex conditionat. Care, în final, ii puncteaza pozitiv pe liderii care au un discurs justiţiar. Cu acest tip de discurs si-a smuls Băsescu victoria la prezidentiale. Şi se mentine şi azi în top. La aceasta intersectie, acelasi Băsescu a dat mana, pe rand, cu cei doi. Dupa care i-a convins, separat, sa renunte la atacurile reciproce. Dar, din pacea incheiata intre cei trei, pentru moment câştiga doar doi. Băsescu şi Vadim. în timp ce Becali îşi rateaza sansa de a ataca şi cuceri un electorat care, în conditii de ‘armonie’ în aceasta zona a ofensivei politice, o va vira exclusiv către cei mai tari. Adica către Băsescu şi Vadim. Sa vedem dacă viitoarele sondaje imi vor da dreptate.

Interacţiunea Patriciu – Tripăduş (Cotidianul – Traian Ungureanu)

Între timp, armata avocateasca aflata în solda şi sonda lui Patriciu lucreaza pe al doilea front. Vreţi justiţie? Ne judecam la Washington sub umbrarul legii americane. Din mijlocul anchetei care îl urmareste penal, Patriciu a dat în judecata statul roman, la Curtea de Arbitraj a Bancii Mondiale. Avansam. Oligarhia îşi poate permite masajul complet: în România – presa loiala şi miracole judecatoresti, la curtile mari – fanfara de lux. Statul roman rămâne cu Tăriceanu, omul care s-a pronuntat din timp. Acum doua luni, primul-ministru, bun prieten şi partener de afaceri al acuzatului, a aflat de retinerea lui Patriciu la Parchet şi a spus: ‘Un abuz’. Corect. Un abuz al statului în care Tăriceanu e prim-ministru impotriva imperiului în care Tăriceanu e la el acasa. Se poate obiecta ca Tăriceanu nu e magistrat şi nu poate fi recuzat. Gresit. Primul-ministru poate fi recuzat prin alegeri anticipate. Dar alegerile anticipate au fost recuzate de un grup sfatuit de Dinu Patriciu. Cercul se inchide.

Partidul Antiprezidenţial Liberal (Gândul – Rodica Ciobanu)

(…) ideile lui Băsescu despre rolul ofiţerilor SRI care pot interoga cetăţenii, ca după aceea să fie trataţi cu grijă de stat ca inofensivi, devotaţi funcţionari publici, dau coşmaruri nu numai liberalilor, ci tuturor acelora care au trăit perioada comunistă. Încercarea de a pulveriza un organism decizional în materie de siguranţă naţională – CSAT – este doar o altă tentativă de a-l lăsa pe preşedinte, iniţiatorul Comunităţii Naţionale de Informaţii, măcar fără un panou de comandă. În fine, problemele liberalilor s-ar rezolva dacă preşedintele ar fi ales de Parlament, şi nu de poporul la care Băsescu zice că se întoarce ori de câte ori are vreun demers de justificat. Dar actualul şef al statului se vrea, constituţional, mai puternic, pe când liberalii îl doresc în rol decorativ. Această bătălie, alături de celelalte, aşază PNL în postura de partid antiprezidenţial, aflat în alianţă şi la guvernare cu partidul prezidenţial PD. O anomalie politică a cărei corecţie poate duce la ruptură. Până atunci însă, când Opoziţia vrea să fie prietenă cu preşedintele, iar Gigi Becali se laudă că este, un partid antiprezidenţial nu strică.

Fuziunea despărţirii (Curentul – Tia Şerbănescu)

Dnii Patriciu şi Tender au scapat de arestare dupa ce judecatorii au respins şi respectiv amanat cererea procurorilor în acest sens. Timp de doua zile, transmisiile de la tribunal au tinut buletinele de stiri în priza asigurând celor doi inculpati audienta maxima pentru a-si declama nevinovatia declarandu-se, ca dl Patriciu, ‘mandru de tot ceea ce am construit cinstit în aceasta tara’. Las’ ca nici tara nu i-a ramas datoare: i-a oferit posibilitatea de a face o avere de cateva sute de milioane de dolari pentru care în alte parti i-ar fi trebuit inca doua vieti.

Carisma de ultimă oră a lui Patriciu (Agenda zilei – Octavian Andronic)

Solicitarea procurorilor de arestare a lui Dinu Patriciu aducea ca motiv principal faptul că în mass-media şi în opinia publică se induce, constant, un curent de opinie favorabil patronului ROMPETROL, ceea ce ar fi de natură să îngreuneze munca procurorilor. Cum – nu se explică. Înţelegem, însă, destul de uşor în ce fel munca lor s-ar uşura în condiţiile în care acesta ar fi reţinut în celulele de la Rahova şi adus la audieri cu cătuşele la mâini şi fără cârdurile de cameramani şi reporteri ce i-au însoţit fiecare dintre cele peste 20 de vizite pe care le-a făcut la Parchet de când a fost învinuit de tot pomelnicul de infracţiuni.

Patriciu, independent… (Ultima oră – Ion Marin)

Ziua de vineri a fost una mare, decisiva pentru ‘marele’ Patriciu, ramas liber (inca), dar şi pentru Partidul Liberal, ramas independent (din nou, inca). Prietenul sau de suflet, de afaceri, de politica şi unii zic ca şi de drumuri la Parchet (deocamdata), Tăriceanu Călin (plus celelalte patru-cinci nume care aproape ca nu-i incap pe citatii), a tinut sa apara în rol de fat-frumos (la urma urmei a avut şi vreo patru neveste) şi viteaz fara pereche, în sensul ca nu mai vrea sa faca tandem cu partidul piticului Boc si, mai nou, al blondei Elena, cea care s-a oplosit la pedisti dupa ce si-a luat zborul din partidul patricianist, cu vorbe multe şi cu strigaturi, dupa cum ne amintim cu multa placere.

Ce vrea Elena Udrea? (Ziarul financiar – Dan Sultănescu)

Avocata blondă pretindea recent, la o emisiune televizată, că instrumentul cel mai de preţ al unui om politic este cuvântul. Astfel, prin cuvânt, ea încearcă să ne abată atenţia de la ceea ce este, ce reprezintă, şi ce posibile intenţii ar putea avea. Vorbeşte cu argumente de opoziţie, dar se află la putere. Vorbeşte ca politician, deşi mesajele sale induc ideea de ‘dispută teritorială’ între structuri economice. Vorbeşte independent de Traian Băsescu, dar este evident că reprezintă punctele de vedere ale acestuia. Sigmund Freud spunea că, după treizeci de ani de cercetare a sufletului feminin, nu a putut niciodată să răspundă la întrebarea ‘ce vrea femeia?’. Rămâne de văzut dacă şi România va avea la dispoziţie acelaşi interval de timp pentru a afla ce vrea Elena Udrea.

România văzută din Banat: Chemarea străbunilor ţărănişti (Evenimentul zilei – Viorel Marineasa)

Am fost dezamagit vazandu-l pe Ioan Talpes la dispozitia regimului Iliescu. Dupa cum mi s-a parut aberant ca un militar sa avanseze intr-un deceniu de la maior la general, de parca tara ar fi trecut prin ‘spe’ confruntari armate cu caracter decisiv. Aud acum ca bunicul dumnealui a fost primar al Topletului (localitate industriala de la extrema sud-estica a Banatului). Nu doar ca e banatean, ci, prin mosi, şi taranist! Fata de cea a lui Ioan Talpes, traiectoria lui Gheorghe Ciuhandu e mult mai clara. Provine dintr-o familie cu traditii naţional-taraniste. Bunicul sau, protopopul dr. Gheorghe Ciuhandu, carturar de anvergura, fara sa fie membru în vreun partid, a luptat pentru mentinerea atributelor naţionalităţii prin lucrarea coordonata a bisericii şi a scolii; a fost cel ce ‘a intocmit’ textul rugaciunii solemne rostite în 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia. Gheorghe Ciuhandu-nepotul nu a fost inregimentat în partidul comunist. Doua legislaturi în fruntea primariei i-au conferit aura neverosimila de erou-gospodar. L-au votat peremisti, pesedisti, liberali. La al treilea mandat, se vad semnele uzurii. PNTCD-ul, reduta povarnita, e un partid ex-centric. Timisoara, asa marginala cum se afla, ramane importanta. Ii dau tarcoale lupi, catelandri, jigodii. Ca sa aiba sprijin politic, Ciuhandu se gandeste sa refaca partidul cu sprijinul lui Talpes. Unele potriviri, dar şi senzatia de ‘anus contra naturii’. De vizionat.

Traseismul politic (Azi – Valentin Stănilă)

Unele dintre primele comentarii referitoare la opţiunea senatorilor au pus accentul pe latura morală, au invocat noţiuni precum principialitatea, respectul faţă de propriul cuvânt şi faţă de electorat. Toate bune şi frumoase, numai că – până în prezent – au fost puţine cazuri de părăsire a unui partid din pricina diferenţei de idei, de comportamente, pe bază de criterii doctrinare, etice. În consecinţă, adoptarea de constrângeri pare, la ora actuală, o soluţie fezabilă. Acolo unde nu ‘funcţionează’ convingerile se cuvine să intervină legea, impunerea unei anumite conduite politice. Mult clamata reformă a clasei politice nu este posibilă fără un cadru legislativ şi instituţional aliniat la standardele familiilor doctrinar-ideologice europene. Nu ne putem integra în Europa, în general în lumea liberă, civilizată şi prosperă, cu menţinerea bunelor noastre obiceiuri dâmboviţene. Cine nu vrea să înţeleagă această exigenţă, trebuie obligat s-o facă. Nu este prea frumos, dar este sănătos, adică realist, eficient.

Politica lui ‘Habar n-am’ (Libertatea – Simona Ionescu)

O buna perioada a ‘Epocii de Aur’ s-a infiltrat în constiinta romanilor ideea ca despre toate nenorocirile vietii de zi cu zi Ceausescu habar n-avea. Evident, o falsitate. Iata insa ca la 16 ani de la revolutie avem ministri care în momentul în care se confrunta cu realitatea ‘strazii’, îl iau pe ‘habar n-am’ în brate. Uluiala ministrului finantelor, Sebastian Vladescu, în momentul în care un vames de la Aeroportul Otopeni l-a luat la trei pazeste pe motiv ca imparte cu el aceeasi banca, arata ca habar n-are ce i se intampla romanului care n-are acces la avion prin salonul de protocol. ‘Oi fi şi tu vreun pui de smecher’, i-a zis vamesul ministrului sau, crezând ca-i vreun posibil cotizant de spaga.

Securitate naţională, dar mai ales globală (Realitatea românească – Corneliu Vlad)

Proiectul strategiei de securitate naţională a Romaniei, facut public de preşedinte, nu contine revelatii fata de un document similar, care circula cu cateva luni în urma fara gir sau aprobare oficiala. Neavând revelatii, nici n-a prea incitat la dezbaterea publica pe care s-a scontat. Cel putin pana acum, la doar o saptamana dupa dezvaluirea textului. Politicienii şi societatea civila, care insistasera sa afle din vreme despre ce e vorba, par sa-si cam fi pierdut interesul când secretul a devenit public.

Pedeapsa sau consecinţa alegerilor noastre? (7 plus)

Valorile personale – precum adevărul, câştigul cinsitit, prin muncă şi efort propriu, prin capacitatea de a dărui dezinteresat celorlalţi – crează consecinţe minunate asupra societăţii şi ajută copiii să crească într-un climat armonios. Inversul acestor valori, extrem de uzitate la noi după revoluţie, dezechilibrează psihicul mulţimilor, gândirea şi percepţia copiilor şi atrage consecinţe dezastruoase. De îndată ce vom fi conştienţi de faptul că orice alegem să facem se răsfrânge asupra noastră şi a lumii înconjurătoare, ca armonie sau dizarmonie, ne vom trezi şi vom înţelege că niciodată nu ne-a pedepsit Dumnezeu sau altcineva. Ne alegem singuri pedepsele sau recompensele, care nu sunt altceva decât consecinţe ale alegerilor nostre greşite.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News