Panorama editorialelor din 24 februarie

Purtătorii de stigmat (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

În România zilelor noastre, zeci de mii de oameni sunt stigmatizati de ani de zile, fara ca aceasta cutremuratoare realitate sa provoace vreo reactie cat de cat semnificativa. Cei mai multi nici macar nu stiu ca sunt controlati, de multa vreme, nu numai la telefoane, ci şi la conturi. Ca suspecti de spalare de bani. Şi abia acum, poate, unii dintre ei vor intelege de ce li se refuza fara explicatii acordarea creditelor solicitate. Alti zeci de mii de funcţionari publici bancari sau notari sunt, la randul lor, transformati în delatori. Prin lege. Şi printr-o practica egala cu faradelegea. Cum de s-a ajuns în aceasta situatie de stat politienesc? şi ce este de făcut?

O mişcare de integrare în normalitate (Ultima oră – Octavian Andronic)

Ceea ce a făcut Televiziunea Română în urmă cu câteva zile nu mi se pare deloc un exemplu de obedienţă (între suficient de multe altele – în special în redacţia condusă de portocalia doamnă Culcer), ci dimpotrivă. Chiar ca o primă şi timidă ieşire din frontul indicaţiilor venite de sus. Este vorba despre reportajul despre MISA. Mai mulţi adepţi ai lui Bivolaru au vorbit despre presiunile şi abuzurile la care au fost supuşi de către poliţie şi procuratură în cursul acţiunii în forţă organizate împotriva yoginilor, consideraţi atunci a fi o grupare periculoasă care aducea atingere siguranţei naţionale. Printre capetele de acuzare vehiculate de procurori s-au numărat consumul şi traficul de droguri, producerea şi distribuirea de materiale pornografice, traficul de carne vie şi – cu aplicaţie directă la guru Bivolaru – coruperea de minore. De minoră, mai bine zis.

De ce să crezi că nu mai vine autobuzul? (7 plus)

De ce să nu alegi mereu partea bună? Toate lucrurile, chiar şi sentimentele negative, chiar şi lucrurile grave au o parte bună. De ce să nu fii optimist şi să nu acţionezi pentru a construi ceva, decît să te deprimi pentru că ceva se dărîmă? Lasă dărîmăturile cu soarta lor; tu construieşte, străduieşte-te, pune energie în ceea ce faci şi ai să vezi că efortul nu este inutil. Într-o zi vei înţelege că a fi supărat şi trist este o alegere de rutină. A fi fericit, însă, este o alegere rară şi aceia care perseverează în ea ajung sfinţi, înţelepţi, iluminaţi sau oameni simpli, binecuvîntaţi şi capabili să-i inspire pe toţi cei din jurul lor.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.