Panorama editorialelor din 16 februarie

Termopane, termopane… (Libertatea – Mihai Valentin Neagu)

(…) a venit anul 2004, când poporul, satul de guvernarea aroganta, a cotit istoria catre cea portocalie, intru grabnica starpire a coruptiei. Astfel a ajuns Năstase sa dea socoteala pentru programul ‘Cornu’ şi geamurile’, iar Mitrea şi DIP sa studieze dictionarele pentru dialogul cu procurorii. De unde se poate trage concluzia ca în Romania pana şi conceptul de coruptie este relativ. dacă nu se schimba Puterea, Năstase era şi acum primul gospodar al tarii la productia de oua, DIP patenta metoda de a fi ministru sarac, dar cu sotie bogata, iar Mitrea isi mai adauga o gusa pe motiv de bulimie de stres. Băsescu probabil ca avea sa dea explicatii şi despre case, şi despre dosarul Flota, iar lupta anticoruptie incepea cu Tăriceanu şi Patriciu şi se sfarsea cu adevaratele fiice ale mamei Omida, care fac vraji fără factura fiscala.

Show-ul percheziţiei (Adevărul – Mihai Duţă)

(…) o explicaţie a mişcărilor haotice ale Monicăi Macovei pare a fi intenţia acesteia de a se afla în mijlocul unui circ mediatic pentru a abate atenţia de la problemele pe care le are Justiţia în momentul de faţă. Tot acest show, din care mai lipsesc doar majoretele, lasă impresia că, în mod real, nu s-a dorit în niciun moment percheziţionarea caselor lui Năstase. Eventual, ar putea fi vorba de punerea în evidenţă a unor lacune legislative în vederea unor viitoare modificări. Şi cam atât!

Până nu e prea târziu (Jurnalul naţional – Radu Tudor)

Este ingrijorator faptul ca presedintele României se poate desparti de rafinatul filozof şi superbul roman care este Andrei Plesu, dar nu poate renunta în ruptul capului la Elena Udrea. Serviciile secrete, atat de iubite de Traian Băsescu (inca de pe bancile facultatii), au tot interesul sa aiba o relatie puternica şi eficienta cu şeful statului. E firesc, orice alta institutie ar face la fel. E vorba de presedintele CSAT, de şeful lor direct. Dar serviciile secrete au şi o uriasa responsabilitate. În clipele de apropiere, sa-l traga de maneca pe presedinte atunci când o ia pe o carare gresita. Şi sunt obligati sa o faca, pentru ca atunci când se abate de la normele democratiei şi ale comportamentului onest ca şef de stat, Băsescu se duce alaturea cu drumul cu tara cu tot. Actualul presedinte e un animal politic. Joaca tare, rezultatele îl recomanda, se pricepe al naibii de bine la butoanele politicii interne. Dar dacă nu cauta o cale de impacare cu primul-ministru şi nu se trezeste la timp din dusmania continua care îl macina, îl pierdem de musteriu. Ar fi a doua oara când ar muri speranta, sufocata în dezamagiri de dreapta.

Prezumţia de vinovăţie (Gândul – Bogdan Chirieac)

În România, nu ar trebui să se mai facă experimente în relaţia populaţie-servicii secrete. Tentaţia de a folosi serviciile ca armă politică este enormă. Traian Băsescu nu este un Vaclav Havel, nu are probleme metafizice. Nu e frământat de ce e bine şi ce nu e pentru specia umană şi progresul omenirii. Băsescu ar putea folosi serviciile în interesul propriu – de aceea le-a şi adus pe toate în curtea Cotrocenilor, la mâna sa. Poate că preşedintele este mânat de intenţii nobile. El a început în mod real lupta împotriva corupţiei şi doreşte să fie mai eficient în războiul pe care îl duce. Într-un stat de drept, însă, instituţiile trebuie să fie mai puternice decât persoanele. Chiar primarul Băsescu a fost hăituit între 2000-2004 şi a supravieţuit politic şi datorită faptului că puterea ‘organelor’ nu era discreţionară. Legile lui Băsescu au fost deocamdată oprite. Şi asta după ce informaţii în legătură cu ceea ce se pregătea au fost publicate în ziarul ‘Gândul’. S-a obţinut un răgaz de 60 de zile, dar preşedintele a insistat ca legile să rămână secrete. El speră probabil ca, după acest interval, să le poată trece în forţă prin Parlament. În absenţa unei reacţii puternice din partea societăţii civile, singurul lucru care ar putea să oprească legile lui Băsescu ar fi amintirea celor trei alternanţe la putere în opt ani în România. În 2001, Năstase părea la fel de veşnic la putere ca Băsescu în 2006. Iar Securitatea lui Ceauşescu, oricât de puternică, a întârziat, dar nu a putut opri căderea dictatorului.