Noi directori, de luna viitoare, în peste o sută de şcoli şi grădiniţe din Bacău

Mai bine de o sută de posturi de director de unităţi de învăţământ au fost scoase la concurs în aceste zile de Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ) Bacău.

Inspectorul şcolar general Adrian Horodnic spune că au fost scoase la concurs posturile a 122 de manageri de unitâţi de învăţământ al căror mandat s-a încheiat la data de 1 octombrie.

„Cadrele didactice care intenţionează să intre în cursa pentru ocuparea unuia din aceste posturi îşi vor putea depune, de la începutul săptămânii viitoare, la sediul ISJ, dosarele de înscriere”, ţine să precizeze inspectorul Horodnic.

Dosarele pentru înscrierea în concursul care se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 17 noiembrie, vor putea fi depuse, la sediul ISJ Bacău, în perioada 9-19 octombrie.

Inspectorul Horodnic mai adaugă că o programare exactă a candidaţilor pe zile de examen se va putea face după data de 20 octombrie, după ce se va ştie, în mod exact, câte cadre didactice vor intra în concurs.

La rândul său, inspectorul şcolar Stela Onică, purtător de cuvânt al ISJ Bacău, spune că mai există încă aproximativ zece manageri de unităţi de învăţământ care îşi vor termina mandatul până la sfârşitul acestui an.

„Aceste posturi vor fi declarate vacante la următoarul concurs de acest gen ce va fi organizat de ISJ”, mai punctează Stela Onică.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.