Nevinovat dupa opt luni de puscarie

Un suspect anchetat de Vasile Pavel, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau, pentru lovituri cauzatoare de moarte a fost achitat dupa ce a stat in puscarie aproape opt luni. Judecatorii i-au prelungit mandatul de arest preventiv de cel putin sapte ori.

Aurelian S. a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Inculpatul a fost acuzat ca si-a lovit sotia, care a cazut peste plita incinsa. Din cauza arsurilor puternice, femeia a murit.

Cazul a fost instrumentat de actualul procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau, Vasile Pavel.

Pe atunci Pavel era procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. Omul care a stat in arest mai bine de jumatate de an a avut doi martori, printre care si fiul sau, care au declarat ca sotia barbatului a cazut intr-adevar pe plita incinsa, dar nu in urma loviturilor date de Aurelian S.

„Prima instanta a retinut ca, la 31 martie 2005, inculpatul s-a întors la domiciliu, unde a gasit-o pe sotia sa, în stare de ebrietate. Întrucat aceasta a refuzat sa-i coase o gaica la o pereche de pantaloni, inculpatul, enervat de atitudinea sotiei sale si de faptul ca, mai tot timpul, cand se întorcea acasa o gasea în stare de ebrietate, a lovit-o cu palma peste fata, dupa care a aprins focul în bucatarie si a încalzit mancarea. Prima instanta a retinut ca, pe tot acest interval de timp, de fata, la incidentul derulat între cei doi soti s-au aflat fiul acestora S.C. si prietenul sau, D.A. În jurul orelor 19.00, cei doi tineri au plecat la un magazin din apropiere, iar cand a revenit la domiciliu, în jurul orelor 20.00, martorul S.C. a gasit-o pe mama sa cazuta pe plita încinsa, prezentand multiple arsuri, astfel ca l-a anuntat despre cele întamplate pe tatal sau, care dormea în camera alaturata”, se arata in motivatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Printr-o sentinta penala din 2006, Tribunalul Bacau a dispus achitarea inculpatului pe motiv ca fapta nu a fost savarsita de el. Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau a facut apel. Magistratii de la Curtea de Apel l-au declarat nefondat. Parchetul a mers mai departe si a facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie care, de asemenea, l-a respins ca nefondat.

In consecinta, dupa ce a stat in arest aproape opt luni (in perioada 7 decembrie 2005 – 25 iulie 2006), Aurelian S. a fost pus in libertate din lipsa de probe.

Anchete de mantuiala

In 2007 au mai existat inca cinci cazuri de acest gen. Dosarele lor au ajuns din nou pe masa anchetatorilor, dupa ce judecatorii au fost nemultumiti de urmarirea penala facuta de mantuiala. Tot anul trecut, alti 150 de bacauani au primit achitare definitiva desi procurorii au facut eforturi serioase ca acestia sa primeasca o pedeapsa.

Marian Dumitrescu, Catalin Cojocaru
Sursa: Semne Particulare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.