Moartea domnului Lazarescu: un OZN in peisajul cinematografic francez

Spre marea noastră surprindere, după numai câteva minute, când fiica prietenilor noştri se lupta cu mititeii serviţi, aceeaşi ospătăriţă dezagreabilă a intervenit şi, aşezată în genunchi alături de fetiţă, i-a tăiat în bucăţele carnea din farfurie. Am tras concluzia, poate cam rapidă, că pe de o parte ea îşi manifestase dezgustul faţă de funcţia ei oficială, fără nici o motivare într’un regim comunist, şi, pe de altă parte, îşi arăta adevăratele ei sentimente umane faţă de un copil atrăgător. Ani de zile mai târziu, mă întreb încă dacă părerea noastră era justificată.

* * *

Mea culpa, mea maxima culpa. Mărturisesc că am păcătuit! Însă, cum spune un poet francez, “contre le corps, mais pas contre l’esprit”.

E adevărat că am scris o cronică pseudo-cinematografică fără să fi văzut filmul despre care vorbeam. Însă mărturisesc acum că era vorba de o decizie bine gândită şi premeditată. “În cazul ăsta e şi mai grav!”, vor spune cei care citesc aceste rânduri. E adevărat! Şi iată de ce.

Mi s’a propus să scriu, mai bine zis să descriu, modul în care a fost primit în Franţa filmul lui Cristi Puiu “Moartea Domnului Lăzărescu”. În fond, puţin importă părerea mea, ceeace conta era părerea criticilor şi primirea de către public. Mi-am îndeplinit contractul şi acum, mi se pare că am dreptul să spun ce gândesc. De aceea, la numai două ore după ce am trimis editorilor articolul meu, m’am repezit să văd, în fine, filmul despre care scrisesem.

Era un “challange” aproape imposibil! Nu numai că trebuia să’mi placă filmul ale cărui comentarii elogioase le citasem, însă, în plus, trebuia să compar părerea mea cu cea a specialiştilor artei cinematografice, jurnalişti de meserie, obişnuiţi să scrie, nu îndrăznesc să spun “la metru”, articole despre, azi un western, mâine o comedie ş. a. m. d. Însă recunosc că, faţă de ei, cel puţin în ceea ce priveşte filmul lui Cristi Puiu, aveam un avantaj capital: am trăit o treime din viaţă în România, două treimi în Franţa şi, mai ales, nu am nevoie de subtitluri ca să înţeleg textul filmului.