Categorii: Cultura

Miercuri e hramul catedralei romano-catolice

Hramul catedralei romano-catolice „Ss. Petru şi Paul” din Bacău se va celebra miercuri, 29 iunie. Liturghia solemnă de hram va începe la ora 11.00. Vor fi prezenţi mulţi preoţi şi credincioşi, iar predica va fi ţinută de părintele Ioan Balan, profesor şi formator la Colegiul Catolic „Sf. Iosif” şi fost vicar în această parohie.

În solemnitatea „Ss. Petru şi Paul” Biserica romano-catolică din Bacău este în sărbătoare, întrucât este hramul celui mai mare lăcaş de cult romano-catolic din acest oraş. Vor sluji în altar numeroşi preoţi din Bacău, dar şi din alte localităţi ale Moldovei. Sunt aşteptaţi să participe la sărbătoare câteva mii de credincioşi din Bacău, dar şi din localităţile învecinate.

Petru a fost ucenicul lui Cristos, cel dintâi dintre apostoli, lui încredinţându-i Isus cheile Bisericii. A murit pentru Evanghelie la Roma, fiind răstignit cu capul în jos în anul 64 d.C.

Paul a devenit creştin în urma miracolului de pe drumul Damascului. Şi-a dedicat viaţa răspândirii Evangheliei în tot Orientul, întemeind foarte multe comunităţi creştine. A murit la Roma, tăindu-i-se capul, în anul 67 d.C.

Sfinţii Petru şi Paul sunt fondatorii Romei creştine, patroni ai oraşului Roma, ai multor localităţi din lume, inclusiv ai Municipiului Bacău.

Catedrala romano-catolică „Ss. Petru şi Paul” din Bacău a fost construită în anii de după căderea regimului communist, în 1989, şi a fost sfinţită la 20 noiembrie 2005. În interiorul bisericii, în prezbiter, în stânga şi dreapta tabernacolului, se află statuile celor doi mari sfinţi patroni.

Pr. Petru Tamaş
Biroul de Presă

Update in sâmbătă, 16-07-11 19:03

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.