Magicianul Augustin: “Sunt pentru interzicerea spectacolelor cu animale. Vietăţile nu se nasc ca să ne distreze pe noi”
Unul dintre cei mai reputaţi iluzionişti şi fondatorul Academiei de Iluzionism din România, băcăuanul Augustin Mihăilă susţine o eventuală lege care să interzică folosirea animalelor în spectacole de circ sau de magie.
Mai mult, cel cunoscut opiniei publice drept Magicianul Augustin afirmă că nu e pentru prima dată când a făcut apel public la un astfel de proiect de lege, el însuşi fiind printre primii artişti care au început să renunţe la multe demonstraţii în care erau folosite animale şi îi îndeamnă şi pe ceilalţi colegi de breaslă să-i urmeze exemplul.
“Ştiu, în aparenţă, poate părea destul de ciudat ca un spectacol de magie sau unul de circ să se desfăşoare fără vreun animal, iar pentru mine, ca magician, dacă fac spectacole pentru un grup de copii și nu apare un iepuraș, este ca și cum ar fi venit Moș Crăciun și nu a adus un cadou! Eu sunt magician și, dacă întrebi orice om despre meseria mea, îți va spune că mă ocup cu scos iepuri din pălărie sau porumbei din aer. Însă, dincolo de aceste aparenţe, orice tip de spectacol care obişnuieşte să folosească animale domestice sau sălbatice poate avea mare succes şi fără aportul animalelor. Ca la orice schimbare, publicul opune puţină rezistenţă la început, dar se obişnuieşte la fel de uşor cu noul meniu. Din 2014 am introdus în România spectacole de hipnoză comică, în care nu folosesc animale în reprezentaţiile mele şi am ajuns la concluzia că poţi distra publicul şi fără să chinui animale. Mai devreme sau mai târziu, și noi – magicienii – vom fi obligați să renunțăm la animaluțele pe care le folosim în spectacole. Chiar dacă aceste animale sunt mai mult domestice și sunt ca membrii familiei noastre probabil că vor fi interzise prin legi sau presiuni ale societății civile din programele de magie. Înțeleg și susțin elaborarea unei legi în care toată lumea, atât iubitorii spectacolelor de magie, cât și magicienii, să fie de acord cu faptul că animalele de orice fel nu mai au ce căuta în spectacole”, declară Magicianul Augustin.
Totodată, iluzionistul afirmă că spectactorii văd doar o mică parte a tabloului, dar imaginea completă este una foarte dramatică pentru aceste vietăţi. În spatele unor lei care trec prin foc, elefanţilor care stau în două picioare şi maimuţelor care merg pe bicicletă, se ascund antrenamente de dresaj duse de multe ori la extrem, în care animalele sunt chinuite.
“Trebuie să învăţăm că animalele nu sunt născute să ne distreze pe noi, trebuie să înţelegem că puii sunt luaţi de lângă părinţii lor, din mediul natural, şi crescuţi într-un mediu izolat, în care trebuie să muncească din greu, încă de mici. Trebuie să conştientizăm că animalele folosite la circ sunt fiinţe sociale, care suferă foarte mult în acele cuşti şi dezvoltă, la fel ca oamenii, stări de anxietate, frustrări, depresii, uneori chiar şi boli grave care pot conduce la moartea lor. Copiii noştri pot învăţa mult mai bine şi corect despre animale dacă le observă în mediul lor natural decât dacă le observă în condiţii nenaturale. Trebuie să îi educăm pe copii să respecte viaţa animalelor aşa cum îi învăţăm să respecte şi vieţile oamenilor. Până la urmă, evoluţia înseamnă să înţelegem şi să respectăm şi entităţile conlocuitoare de pe planetă, iar nimeni nu are dreptul să înrobească pe altul doar pentru ca e mai puternic”, conchide Magicianul Augustin.
Augustin Mihăilă este unul dintre cei mai respectaţi iluzionişti din ţară, trainer de succes şi fondatorul Academiei de Iluzionism din România. În acelaşi timp, artistul susţine peste 100 de spectacole de magie pe an, în peste 10 ţări, la care au participat peste 1 milion de oameni şi este primul iluzionist din România care a introdus în ţara noastră spectacole live de hipnoză comică.