Pe 2 decembrie, în jurul orei 17:04, în timp ce Constantin C., de 28 de ani, din Iaşi, conducea un autoturism pe DN 2 (E 85), în interiorul localităţii Onişcani, nu a acordat prioritate lui Costel P., de 44 de ani, din Bacău, care se angajase în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat şi semnalizat corespunzător, accidentându-l.
„Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea ei. Atât conducătorul auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ în cazul conducătorului auto şi de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Costel P.”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Bacău.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează