Sute de locuri rămase libere în liceele din Bacău

Aproape două mii de locuri la licee şi şcoli de arte şi meserii au rămas neocupate în urma repartiţiei computerizată ce a avut loc după Testările Naţionale. Pe locurile rămase neocupate se bat acum absolvenţii de gimnaziu care nu au intrat la liceul pe care şi l-au dorit.

Benone Chiticaru, inspector de biologie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că pe locurile rămase vacante se pot înscrie absolvenţii care, din diverse motive, nu au fost admişi la şcolile pe care şi le-au dorit.

„Singura condiţie ce trebuie respectată pentru admiterea pe unul din aceste locuri este ca media absolvenţilor să fie mai mare sau egală cu ultima medie cu care au intrat elevii care au fost admişi la unităţile de învăţământ unde sunt locuri vacante”, mai precizează inspectorul Chiticaru.

Interesant este că specializările unde au rămas locuri vacante sunt în strânsă legătură cu domeniile unde salarizarea este destul de slabă. Capul de afiş în această privinţă este înregistrat de industria de textile şi pielărie. Puţini sunt absolvenţii de gimnaziu care îşi doresc să se angajeze într-un domeniu în care dacă primesc o sută sau două de lei în plus faţă de salariu minim pe economie se pot considera fericiţi.

Este şi motivul pentru care la majoritatea liceelor şi şcolilor de arte şi meserii care au avut plan de şcolarizare pentru aceste specializări au rămas locuri vacante. Benone Chiticaru spune că, pe viitor, unităţile de învăţământ vor trebui să îşi coreleze mai bine specializările cu domeniile în care există cerere pe piaţa muncii pentru a nu mai exista astfel de situaţii.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.