Locuinţă socială bonus pe lângă vilă
Un agent al Poliţiei Rutiere din Bacău a pus mâna pe o locuinţă socială aflată într-un bloc de pe strada Teiului, deşi are o ditamai vila în comuna Scorţeni. Reprezentanţii Primăriei afirmă că declaraţiile celor care au primit astfel de locuinţe au fost întocmite pe propria răspundere, dar ne asigură că vor lua măsuri în cazul în care familia poliţistului nu se încadra în condiţiile primirii unui astfel de apartament.
Constantin Potoroacă, agent al Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, a căpătat o locuinţă socială într-unul din blocurile de pe strada Teiului, ce au fost date în folosinţă de către Primăria Bacău familiilor cu venituri mici. Aceasta chiar dacă omul deţine o ditamai vila, de peste 200 de metri patraţi, în comuna Scorţeni pe care a terminat-o de construit cu un an înainte să primească locuinţa din partea Primăriei. Faptul că poliţistul este proprietar pe vilă este recunoscut chiar de el în declaraţia de avere postată pe site-ul instituţiei.
“E ditamai casa! Cu etaj!”
Conducerea Primăriei Scorţeni susţine că din 2006, Potoroacă s-a apucat de construit, iar acum, locuinţa este gata. Ba chiar plăteşte impozit pe clădirea finalizată. “Am auzit şi eu că are locuinţă socială în Bacău. Aici are o ditamai casă mare, cu etaj. Are termopan, are parchet, şi gard, şi de toate. E frumoasă casa”, a afirmat viceprimarul comunei Scorţeni, Ştefan Anton. Faptul că Potoroacă deţine în Bacău o locuinţă socială a ajuns şi la urechile primarului din Scorţeni, Mircea Ambăruş. “Nu e prima dată când aud asta, că Potoroacă are locuinţă socială de la Primărie Bacău. Are casă mare aici la noi. Vilă!”, a afirmat primarul Ambăruş.
Primăria Bacău pledează: “Nevinovat!”
Reprezentanţii Primăriei Bacău afirmă că nu nicio vină atâta vreme cât declaraţiile au fost date pe proprie răspundere chiar de cei care au primit locuinţe şi fiecare şi-a asumat ceea ce a semnat. “Cu siguranţă aceste locuinţe sunt pentru familii cu venituri mici şi cu o situaţie materială precară. Repartizarea apartamentelor sociale s-a făcut de către o comisie formată numai din consilieri locali. Dacă sunt nereguli, ne vom sesiza şi vom lua măsuri. Dacă omul şi-a ridicat o casă după ce a primit de la noi locuinţa socială, atunci trebuie să predea cheia şi să lase pe alţii care sunt cu adevărat cazuri sociale “, a declarat Ionuţ Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău.
Vasile Oprişan, comandantul IPJ Bacău, afirmă că reprezentanţii Poliţiei nu sunt obligaţi să verifice dosarele depuse de angajaţi pentru locuinţe sociale sau ANL. “El a semnat, el să răspundă. Dacă a depus acte false e vina lui. Vom verifica dacă a depus la dosar vreun act fals şi daca da, atunci se vor lua măsuri”, a declarat comandantul Oprişan.
Potoroacă: “Locuinţa socială am primit-o legal”
În replică, agentul Potoroacă afirmă că în momentul când a solicitat locuinţă de la Primăria Bacău era cu adevărat un caz social. “Am doi copii, eu am facultate. Am făcut punctajul pe bune. Nu am avut nicio pilă. Într-adevăr mi-am făcut o casă, dar încă nu e gata! Mai am de lucru a ea pe dinăuntru. În plus, am de plătit la ea 25 de ani”, a afirmat poliţistul. (Olimpia FILIP)
ne mai miram ca tzara merge cum merge…doar un salariat de la stat ar putea sa-si permita acest lucru.
tzara lui papura voda unde smecherii fac ce vor pe banii naivilor, ar trebui arestati toti care fac falsuri, pacat ca nu mai traieste Tepes sai traga in tzeapa pe hotii astia !!!!