La revedere, domnule Mitrea
14 ani de politică şi 3 ani de sindicate. Aşa s-a prezentat Miron Mitrea la Congresul extraordinar al PSD de duminică 10 decembrie 2006. Şi aşa o să şi-l amintească şi „poporul PSD”. Mitrea a pierdut funcţia de secretar general al partidului în favoarea lui Titus Corlăţean.
Faptul că Mircea Geoană l-a învins pe contracandidatul Sorin Oprescu nu a fost o surpriză. Geoană a câştigat nu pentru că ar fi fost mult mai bun decât Oprescu, ci pentru că pesediştii care au votat şi-au dat seama că a schimba acum preşedintele, cu toată criza politică din România, ar fi total contraindicat.
Până să fi ajuns Oprescu să devină cu adevărat preşedinte al PSD poate că veneau anticipatele peste partid, care partid şi aşa nu se simte el prea bine în sondaje.
Frica de anticipate a funcţionat şi în cazul votului pentru secretar general. A intra cu o faţă „proaspătă” în posibilele alegeri a fost în tendinţa de înnoire declanşată de PSD încă de la Congresul din 2005. Mitrea a fost de altfel „paratrăznetul” voturilor împotriva a tot ce a însemnat „vechi” în partid. A fost singurul dintre candidaţi care era asociat cu matrapazlâcurile din timpul guvernării şi cu pierderea alegerilor.
Poporul PSD a vrut ca Mitrea să plece pentru ca să nu îşi mai amintească de rănile din alegeri şi de acuzaţiile de corupţie.
Geoană şi-a reconfirmat poziţia de preşedinte câştigată surprinzător la Congresul anterior. Acum Geoană nu mai are nici o scuză. Acum Geoană trebuie să crească PSD sau să îşi recunoască limitările politice. Nu mai are motive să arunce vine pe „greii” din partid care trag partidul în jos, pentru că partidul nu îi mai are pe acei „grei”. Nu mai are motive să dea vina pe grupurile din partid pentru că, odată cu căderea lui Mitrea, ideea de grupuri va suferi o mutaţie sensibilă.
Grupurile pesedeiste (de la Cluj, de la Bacău, de la Constanţa etc.) se legitimează reciproc, nu pot exista decât luptându-se între ele. Cu un Geoană reconfirmat (deci cu „cojones” mai mari) şi cu un Titus care nu este asociat (cel puţin la nivel de imagine) cu nici un grup, PSD are acum şansa să se transforme dintr-un partid al grupurilor într-un partid-grup.
Ion Iliescu degeaba a spus de la tribuna Congresului că a acceptat funcţia de preşedinte de onoare, dar că nu vrea să fi pus în „vitrina” partidului. Pentru că exact acest lucru s-a întâmplat.
Geonă are nevoie de Iliescu aproape pe principiul „ţine-ţi duşmanii lângă tine”, iar PSD are nevoie de Iliescu pentru a-şi legitima strategia următoare de recuperare a electoratului său tradiţional de care s-a îndepărtat în ultima vreme. Iliescu a fost pus într-o „vitrină”. Chiar dacă este una de onoare.
Cristian CHINA-BIRTA, Amos News