La volan sub influenta alcoolului
La data de 29.01.2012, în jurul orei 14.30, polițiștii l-au depistat pe Damian G., de 44 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe Calea Romanului din localitate și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.