La mulţi ani, Costin Colea!

Nu întâmplător ţin în mână volumul de poezii Meditaţii (Editura „Rovimed Publishers”, Bacău, 2013), de Costin Colea despre care, de pe ultima copertă, citesc minimele date biografice. Reţin data de 3 august şi cred că ar fi un bun prilej să-i spun poetului La mulţi ani! într-un mod original, vorbind despre cartea sa…

Lectura poeziilor, adunate sub titlul amintit, ne dezvăluie un creator care se mişcă dezinvolt şi cu perseverenţă printre stări, depresii, formule, obsesii, lucruri sfinte, himere, declaraţii de amor, decepţii şi altele. Cele mai multe poezii au densitate autobiografică, am putea spune chiar că este o poezie-jurnal, fără emfază şi preţiozităţi.

Biografia interioară a poetului este legată de satul natal – Vutcani – şi New York, locul unde îşi are cea de-a doua casă de 23 de ani şi poeziile sale sunt o „oglindă” a acestor locuri, un comentariu al vieţii, sunt secvenţe cu situaţii de fiecare zi: „Dar în acelaşi timp se pare/ Ca viaţa-i în continuare/ O ecuaţie, o integrală,/Cu soluţie imaginară” (Necunoscuţi încă); „La-nceput am tot plâns/ Am trăit, am şi râs./ Nu mai sufăr şi strig / La cei din jur ce acuză/ Şi clevetesc mereu/ La tot ce-am făcut eu.” (Singur)

Poeziile de inspiraţie rurală (= numai satul Vutcani) cred că au şi o motivaţie sentimentală: trăind la New York, are nostalgia satului moldav al părinţilor şi bunicii lui [„Îngerul meu ce mă păzea/ De tot ce-i rău în viaţa mea,/ A început din nou s-apară/ În somnul liniştit la ţară” (Vise şi speranţe)], al copilăriei, chiar dacă, atunci când se întoarce, nu-i place ceea ce vede. Oricât de mult îl supără ce se întâmplă în sat în vremurile noastre, dorul de el îl chinuie: „Aştept cu grijă-ndelungată/ s-ajung acasă înc-odată/ să-mi văd grădina de pământ/ ce am lăsat-o frunză-n vânt/ de-o bună, lungă perioadă,/ să stau cu mama în ogradă/ la casa-n care m-am născut/ visând la ea atât de mult.” (Aşteptare)

Romantic, nostalgic, paseist, Costin Colea se întoarce în vremuri, imaginând, imaginându-se, ca altădată, alături de cei de dinaintea lui, căutând „refugii” – fie în anii copilăriei, fie în imaginea idilică a satului natal: „… totuşi să stai la Vutcani/ în curte pe jos,/ Doamne, este aşa de frumos…// Apoi cu faţa în sus/ spre boltă privind să asculţi/ ultimul cânt pe imaş/ al unui pierdut greieraş/ şi să vezi doar câteva stele/ privind către tine în jos,/ Doamne, e totuşi, aşa de frumos!” (Taclale). Descoperim în astfel de poeme o certă ştiinţă a comunicării patetice, care dă naştere la versuri emoţionante şi nu numai pentru cei din Vutcani. [Mărturisesc: şi eu sunt din Vutcani!]

Meditaţii este un volum de poezie, cu care autorul a ieşit din anonimat şi în care se simte o zbatere a memoriei, a unei memorii lucide, ce trăieşte şi mărturiseşte ceea ce gândeşte, ceea ce simte, în care spune „poveşti” despre el şi despre ceilalţi. Costin Colea nu cred că va rămâne autorul unei singure cărţi. Acest volum de debut este, cred, o promisiune şi o aşteptare care va încerca să recupereze seceta din anii primei tinereţi.
Aştept să mai spun de multe ori La mulţi ani! comentând alte şi alte volume!

Ana Chiscop

Durere
Ce e durerea,v-aţi întrebat cumva?
De plângi în tine, de unde vine?
Dintr-un regret, un pierdut sentiment
poate e spirit, iluzie poate, ce trece
prin noi – sentiment neplăcut la
fiinţe umane făcute din lut.

Durere de suflet, durere de trup
complex singuratic creat în secret,
echilibru magnetic
apărut din infern sub cerul malefic.

Lacrimi ne curg suferinţe de-avem,
lacrimi ne curg de avem bucurii,
echilibru în bine şi rău, nici nu ştii
durerea cum s-o previi.

Strânsura umană creează durerea
din ură şi crime făcute în jur,
sânt mulţi cu durere în suflet,
durere umană şi uneori fără seamăn…
Durere de dor, iubire, amor,
că cel care pleacă nu vine-napoi,
durere în doi…
Durere în şoaptă, durere cu grai,
durere-n surdină, durere-n alai,
cu lacrimi curgând şuvoi pe pământ
durerea ce-apare la fiecare,
şi-o duce în cârcă la deal şi la vale… (C.C.)