Pentru cei care o cunosc mai puţin, amintim doar că, în liceu, a avut ca profesor de grafică şi desen pe Salomeea Velea şi a absolvit cursurile Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1997, având ca profesori pe Ilie Boca şi Dan Hatmanu. Viaţa a dus-o, din 1997, pentru mulţi ani, în America, unde a avut satisfacţii deosebite, fiind apreciată de Centrul Cultural Român din Manhattan pentru cărţile, poezia şi icoanele sale, primind în 1999 titlul de membru activ al New York Academy of Sciences. Lucrând la New York ca restaurator de biserică cu anumite materiale, a avut inspiraţia fericită să le combine într-un mod personal şi, drept urmare, pe 14 martie se împlinesc zece ani de la obţinerea unui brevet de invenţie acordat de SUA şi care constă în realizarea unor icoane ce nu ard decât la peste 200 de grade Celsius. Şi realizările ei nu se opresc aici. Revenită în ţară, absolvă şi cursurile facultăţii de Psihologie a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, fiind reţinută ca asistent universitar, dar Carmen Voisei a fost atrasă mai mult de şevalet, de coala de hârtie şi putem aprecia că a făcut alegerea bună.
Aniversarea de la bibliotecă va scoate în evidenţă, în primul rând, talentul pictoriţei, prin vernisarea unei retrospective
Dubla sărbătoare de la bibliotecă se va încheia cu un moment muzical, Concertu l pentru vioară… de Joseph Haydn, în interpretarea Măriucăi Pâţu, fiica sărbătoritei, elevă la Liceul de Artă „George Apostu”.
Îi invităm pe iubitorii de artă la Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” să o cunoască pe artista cu peste zece expoziţii în ţară şi străinătate, cea care a realizat peste 300 de icoane şi care are un vis frumos pentru un obiectiv important din Bacău. Dacă se va realiza şi îi urăm asta de ziua ei, de Ziua Femeii, atunci va fi foarte cunoscută de toată comunitatea băcăuană. Despre ce este vorba? Vor afla toţi cei care sunt aşteptaţi la vernisaj, la lansare, la aniversare…
Ana Chiscop
Punct şi de la capăt
A venit ziua aceea
Cât un lung de privire
Văzul îngheaţă urme de paşi, vă spun tuturor bună ziua,
aşa cum vă ştiu de nicăieri.
Vă mulţumesc pentru singurătatea
Lihnită
De foamea cuvântului neştiut,
De-acum limpede-i apa, aerul-respirabil,
Asfinţitul – acolo unde
nu l-am aflat niciodată,
dorul – bezmetic:
ah, totul e sigur,
vă mulţumesc, trebuie să o luăm
de la capăt,
contra blestemului de a ne răscumpăra
tăcerile
mereu păcăliţi de cuvinte.
Carmen Voisei, din Confesiuni
Update in luni, 08-03-10 10:10
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Bunul Dumnezeu sa va aiba in paza ,in pace si iubire!Sa fiti binecuvantata,va multumesc ,cu toata consideratia si respectul pentru ceea ce ati realizat si realizati de fiecare data,neconditionat.