La furat de petrol în Urecheşti
La data de 28.02.2011, la ora 19.30, poliţiştii din Oneşti au fost sesizaţi de către jandarmi despre faptul că în zona Urecheşti trei persoane sustrag produs petrolier.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului i-au identificat pe H. Dumitru, de 58 ani, S. Iulian, de 24 ani şi pe C. Adrian, de 37 ani, toţi din judeţul Vrancea, angajaţi ai unei societăţi de pază, care se aflau în timpul serviciului şi care sustrăgeau produs petrolier dintr-o conductă.
În autoturismul cu care cei trei efectuau serviciul şi lângă conducta respectivă poliţiştii au găsit, în recipiente din plastic, 80 de litri de produs petrolier sustras, în valoare de aproximativ 200 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Info utile: afla cum va fi vremea la Urechesti in urmatoarele 10 zile.