Categorii: Social

K1 pe stradă în Buhuşi şi Brusturoasa

Poliţiştii din Brusturoasa au fost anunţaţi pe 20.02.2012, în jurul orei 16.00, de către G. Mihai, de 45 ani şi V.  Mihai, de 22 ani, ambii din oraşul Comăneşti, cu privire la faptul că în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orelor 20.00 au fost victimele unei agresiuni, pe raza comunei Agăş.

Părțile vătămate au primit îngrijiri medicale la Spitalul Comănești, fără a fi necesară internarea lor.

Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orei 20.00, cei doi bărbați au fost agresați, în urma unui conflict spontan, de către patru tineri. În urma investigațiilor s-a stabilit că cei patru tineri sunt M. Mihai, de 26 de ani, M. Petrică, de 23 de ani,  M. Silviu, de 21 de ani şi B. Casian, de 23 de ani, toţi din comuna Asău.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

***

Poliția Orașului Buhuși a fost sesizată la data de 20.02.2012, în jurul orei 20.30  despre faptul că C. Fănică, de 35 ani, din comuna Blăgești a fost victima unei agresiuni. La fața locului polițiștii au stabilit în urma cercetărilor efectuate că victima, în timp ce se deplasa pe drumul sătesc din apropierea locuinței sale a fost lovit în zona capului  de către A. Marian,  de 20 ani, din aceeași localitate, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

Victima a fost transportată la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea lui.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de numărul de zile îngrijiri medicale să se dispună măsurile legale.

Update in marți, 21-02-12 21:17

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: k1strada

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.