Între lentoarea săsească şi aroganţa lui Mickey Mouse

Sila cu care votez duminică, n-am s-o pot şterge cu toate lămâile importate din Grecia. Ajung să votez ca tot sărăntocul “răul cel mai mic”. După ce-am văzut confruntarea dintre un şmecher crescut în poala asasinilor libertaţii şi democraţiei şi-un exponent ardelenesc care mi-a dat uneori impresia de retardat, încep să cred că ştampilatul buletinului de vot, a devenit o problemă majoră.

Eu nu votez pentru interes personal, nici pentru că aşa m-a educat Gâdea, Badea, Banciu sau tristul de Mândruţă. Votez pentru mine, pentru cei care or să vină, pentru cei care cred că PSD-ul ar trebui scos înafara legii atâta timp cât Iliescu încă rânjeşte liber de după cortina însângerată a teatrului politic căruia chiar el i-a bătut cuiele în ritm sovietic, KGB-ist şi-n chip de bunicuţă comunistă cu faţa, chipurile, umană.

Atât de greu îmi este, în închistarea mea anti-pesedistă să ofer votul meu unui om ca Johannis, aclamat la începutul carierei de cei cu care azi ar da impresia că se luptă! Îl văd în rama Antenelor unde a debutat ca actor netalentat în rolul dificil de politician care îi va fi o corvoadă să-l joace.

Votez Johannis cu ştampila tremurândă, cu procese de conştiinţă, mânată de curiozitatea deznodământului.

Dacă aş şti o formulă abracadabrantă să nu fiu nevoită să aleg între cei doi, aş fi fericită. Dar nici Rumburak, Samantha şi Copperfield n-ar putea schimba destinul chinuit al unei enclave balcanice bântuită de blestemul prostiei, al lichelismului şi-al intereselor meschine.

Ştampila-mi schiopătează….