Interviu Geo Popa: „Meseria mea este cea de om!”

Înainte!: Cine vă este mai apropiat, actorul Geo Popa sau directorul Centrului Internaţional de Artă „George Apostu” Geo Popa?

Geo Popa: Eu niciodată nu am confundat scena cu viaţa. Acest lucru a fost reiterat de marele actor Radu Beligan. A nu se face această confuzie pentru că viaţa are dimensiunile ei, iar scena este, de multe ori, o lume întoarsă pe dos. Uneori aşa cum ne-am putea-o închipui. De aceea aceste două planuri nu se confundă.

Directorul este cel care poartă o responsabilitate pe umeri, e cel care coordoneaă, cel care urmăreşte modul de punere în practică anumite priecte şi programe. Oricum obsesia mea dintotdeauna rămâne scena.

Înainte!: De ce actor?

Geo Popa: Destinul! Dar eu am mai spus-o şi o repet: meseria mea este cea de om! Nu ştiu dacă luând-o de la capăt aş merge pe acelaşi drum. Nu mă pot întoarce în timp şi nu ştiu ce aş face dacă ar fi să o iau de la capăt. Trebuie să ne asumăm destinul pe care îl avem.

Înainte!: Vă e dor de scenă?

Geo Popa: Întreaga lume e o scenă, iar noi, oamenii, suntem actori. Scena o găsim oriunde. Important e să nu facem confuziile despre care vorbeam. Scena e o atracţie permanentă, pentru că vine din dorinţa noastră uneori direct mărturisită de a ne vedea şi în alt tip de imagine. Şi-apoi, ludicul face parte din ceea ce este omul, din ceea ce are el ca dat promordial şi ca dat al învăţării succesive.

Înainte!: Care este rolul pe care nu îl veţi uita niciodată?

Geo Popa: Am jucat multe roluri. La întrebarea asta se răspunde puţin pe deasupra. Dar dacă ar fi să numesc unul dintre ele, ar fi „Jack melancolicul”. Acesta este rolul cu care mi-am dat diploma de sfârşit de institut. Mai încoace au fost foarte multe. Caragiale a fost o obsesie permanentă. În teatrul contemporan îmi amintesc cu mare bucurie rolul făcut de mine, acela al soţului din piesa „Aventura unei femei cuminţi” a lui Mircea M. Ionescu. A fost un rol jucat de peste 300 de ori, de fiecare dată cu casa închisă. Era mereu bine primit de public.

Înainte!: Cum vedeţi generaţia actuală de actori?

Geo Popa: Cred că ne aflăm într-o perioadă în care profesionalismul a scăzut simţitor. E o chestiune legată şi de şcoală, dar şi de felul în care tânăra generaţie crede că poate face faţă provocărilor. Trupele de teatru nu mai sunt omogene. În plus, în teatre e o situaţie precară din punct de vedere administrativ şi managerial. Nu există nicăieri o direcţie foarte clară managerială. Cu proiecte foarte clare. Dădeam acum ceva timp un exemplu: Teatrul Mare din Luxemburg avea afişat programul pâna la sfârşitul lui 2011 cu zilele şi orele premierelor. Ăsta e programul pe care îl aştept şi la noi! Teatrele din România sunt într-o decădere totală! Azi, există şi un revers bun. Publicul se îndreaptă către teatru. Dar atunci, trebuie să dai spectacole bune, trebuie să-i dai calitate, să-l bucuri! Ceea ce-am văzut eu în ultimul timp numai bucurie nu dăruim. Teatrul de Bacău este foarte prost manageriat. Relaţia dintre Teatrul „Bacovia” şi Primărie este una execrabilă.

Înainte!: Cum găseşte revoluţionarul Geo Popa, România la 20 de ani după evenimentele din 1989?

Geo Popa: S-a adunat un fel de zgură şi se vede clar că nu mergem pe drumul pe care ni l-am închipuit noi atunci, în 1989. Viaţa noastră este din ce în ce mai tristă. Politicul distruge, arde totul, iar idealurile noastre sunt neîmplinite.

Înainte!: Cum vedeţi viitorul Centrului Apostu?

Geo Popa: După părerea mea se încearcă acoperirea unei neputinţe a guvernării prin baloane de săpun date populaţiei ca modalităţi de meditaţie şi presei ca modalităţi de speculaţie. Este inadmisibil să doreşti să pui în practică un program ca cel al descentralizării fără să ai o politică coerentă în materie. La noi descentralizarea se face cam aşa: Guvernul zice descentralizăm! Instituţiile locale interesate să preia patrimonii fac cereri, iar ministrul de resort semnează ca primarul. Atunci e normal să te întrebi: ce se va întâmpla cu patrimoniile acestea descentralizate. Problema e că nu există o lege care să stipuleze cu exactitate şi fără echivoc că aceste patrimonii trebuie păstrate în identitatea lor, că nu pot fi vândute, instrăinate, că nu li se poate schimba destinaţia. Or este cunoscut faptul că legea administraţiei publice locale este permisivă, iar pasul până la desfiinţarea şi distrugerea lor este foarte mic. Problema începe de la modul cum sunt finanţate aceste instituţii. Trebuie creat un cadru legistlativ coerent, modern şi eficient care să presupună finanţarea atât din bugetul local cât şi din bugetul de stat prin ministerele de resort. Trebuie respectată legea managementului. Trebuie accesate fonduri nerambursabile. În felul acesta se scade presiunea de pe alocaţiile primite fie de la bugetul de stat, fie de la bugetele locale. Eu cred că descentralizarea făcută aşa cum se face acum poate deveni mijloc de troc politic. O instituţie precum Centrul Apostu este la un pas de desfiinţare. Sunt mari presiuni ale Consiliului Local vizavi de aceste bunuri. E grav că nu e nicio reacţie a societăţii civile, a oamenilor de cultură. Eu mă întreb de ce nu se descentralizează direcţiile pentru cultură, sau teatrele? Sau muzee? Vă zic eu de ce? Pentru că un Centru precum George Apostu este foarte atractiv pentru oamenii de afaceri. Restul nu sunt! Nu îşi pot schimba destinaţia! Asta e adevărul! Într-o discuţie de acum câteva zile cu cineva mi s-a spus: „Aaaa, dacă ni se dă, noi luăm imediat Centrul Apostu!” Eu i-am răspuns: „Nu trebuie să îl luaţi! Trebuie să îl finanţaţi!”

Palmares:

Geo Popa este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti 1976, la clasa prof. univ. Beate Fredanov.

Şi-a început activitatea artistică în anul 1976 pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. A urmat Teatrul Dramatic „Bacovia” Bacău, iar în perioada 1988 – 1989 a jucat pe scena Teatrului „Maria Filotti” Brăila.

În calitate de director al Centrului Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” Bacău, iniţiază şi organizează diverse proiecte şi programe culturale naţionale şi internaţionale, printre care enumerăm:

S.C.I.P.T. (Studioul de Cercetare, Informare şi Practică Teatrală) în cadrul căruia realizează numeroase spectacole; Simpozionul Internaţional de Sculptură „George Apostu”, în cadrul căruia au fost invitaţi să participe sculptori din România, Iugoslavia, Republica Moldova, Franţa, Israel, Anglia, Spania, Turcia, creând astfel un important dialog între culturi, precum şi un amplu muzeu în aer liber la centrul „George Apostu”. Din anul 2003 îşi concentrează activitatea asupra exploatării şi cercetării fenomenului teatral şi a educaţiei prin teatru, tema sa de doctorat intitulându-se: „Teatrul popular – comunicare, limbaj, sens şi simbol”. Bogata sa activitate îi este răsplătită cu numeroase premii şi distincţii. (a consemnat Olimpia FILIP)