Intarzieri cu plata salariilor dascălilor din mediul rural
In mai multe comune din judeţul Bacău profesorii nu şi-au luat nici acum salariile cuvenite pe luna decembrie. Vinovaţi sunt făcuţi acum primarii care sunt acuzaţi că nu stăpânesc toate cunoştinţele necesare pentru a se descurca în astfel de situaţii şi a putea scoate banii pentru leafa bugetarilor din trezorerii.
În comuna Roşiori dascălii bat de mai bine de o săptămână drumul până la primărie pentru a vedea când vor primi salariile. „Vin pe capul nostru în fiecare zi dar nu prea am avut cum să le rezolvăm, până acum, această problemă pentru că bugetul pe acest an ne-a fost transmis destul de târziu de Consiliul Judeţean. Abia am avut cum face rost de bani pentru a le putea plăti abonamentele de transport. Altfel riscam să ne trezim fără profesori în şcoală”, povesteşte Petru Matei, primarul comunei Roşiori.
Lucrurile nu stau tocmai diferit nici în comuna Racova. Maria Lazăr, directorul şcolii coordonatoare din comună spune nemulţumirea dascălilor e tot mai greu de ţinut în frâu. „Sunt oameni care au datorii de plătit sau care au de returnat âmprumuturile luate de la bancă. Normal că se descurcă greu”, spune acum Maria Lazăr.
Gheorghe Manole Chiriac, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), filiala Bacău spune că nici una dintre justificările pe care le aduc acum reprezentanţii primăriilor nu poate motiva întârzierea nepermis de mare înregistrată la plata salariilor.
„Primarii sunt ordonatori de credite în localităţile pe care le administrează. Ei sunt primii care trebuie să îşi ia toate măsurile pentru a se asigura, în primul rând, că au de unde plăti salariile bugetarilor din respectiva localitate”, argumentează Gheorghe Manole Chiriac.
Liderul FSLI spune că, acum, la început de an, cu aceeaşi problemă s-au confruntat toate primăriile din judeţ. „La Primăria Bacău, de exemplu, bugetul local a fost supus dezbaterii publice abia miercuri, 18 ianuarie. Cu toate acestea, dascălii băcăuani şi-au putut ridica salariile la timp. Şi aici, ca şi în alte localităţi din judeţ, au fost primari care s-au dus la trezorerie şi au deschis linii de creditare provizorii pentru a putea să ridice banii pentru plata salariilor bugetarilor din localităţile respective. Cei care nu au făcut acest lucru au dat dovadă ori de rea credinţă, ori de nepăsare ori nu stăpânesc toate cunoştinţele necesare pentru a se descurca în astfel de situaţii”, a conchis Gheorghe Manole Chiriac.
Autor: Elena SOLOMON, Amos News