Inspectorii OPC vor fi stimulaţi să aplice mai multe amenzi

O parte din sumele colectate din amenzi vor îngroşa premiile inspectorilor de la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC). O Ordonanţă de Guvern, adoptată cu câteva zile în urmă, le dă motive serioase inspectorilor care apără drepturile consumatorilor să nu mai fie iertători cu cei care se abat de la legislaţia în acest domeniu.

Potrivit ordonanţei amintite, un sfert din sumele colectate de pe urma amenzilor aplicate de reprezentanţii Oficiului vor intra în fondul de stimulare a personalului din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

„Deocamdată aşteptăm normele metodologice de aplicare a acestei ordonanţe. Cert este că şi fără acest stimulent valoarea amenzilor aplicate în ultima vreme a fost mai mare. Dacă am fost neiertători până acum, avem un motiv în plus să fim şi în continuare, din acest lucru având de câştigat în primul rând consumatorii”, afirmă Dumitru Monacu, directorul executiv al OJPC Botoşani.

Decizia de alocare a stimulentelor financiare va avea ca efecte reducerea riscurilor de apariţie a cazurilor de corupţie şi creşterea eficienţei controalelor efectuate de inspectorii OJPC. Instituţia a fost până acum singura autoritate cu atribuţii de control care nu a beneficiat de nici o formă de stimulare a personalului.

Autor : Anca GĂLUŞCĂ, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.