Categorii: Social

Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiștii oneșteni

În data de 19 octombrie , în jurul orei 21.00, Poliţia municipiului Oneşti a fost sesizată prin SNUAU112 despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Saturn din localitate.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oneşti, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din com. Urecheşti, ar fi încredinţat un autoturism unei femei de 30 de ani din com. Caşin, care nu deținea permis de conducere, pe care l-ar fi condus pe o distanţă de aproximativ 200 m, ulterior, intrând în coliziune cu 2 stâlpi metalici amplasaţi în faţa unei unități de învățământ. Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,81 mg/L alcool pur în aerul expirat pentru tânăr și 0,89 mg/L alcool pur în aerul expirat, în cazul femeii.

Cei doi au fost conduși la spital în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge însă au refuzat recoltarea.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, refuzul de prelevare de mostre biologice de sânge şi încredinţarea unui vehicul către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Comentează
Share
Publicat de
Taguri: Onestiaccident

Recent Posts

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Despre masacrul de la „Fântâna Albă” din 1 aprilie 1941

1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…

luni, 01-04-24

Acest website folosește cookies.