Categorii: Actualitate

De la 1 ianuarie 2006 un nou val de scumpiri la utilitati

Fie că vorbim de preţuri stabilite potrivit regulilor economiei de piaţă, fie de cele dorite de Guvernul român ca urmare a alinierii etapizate la nivelul preţurilor din Uniunea Europeană, fie că statul vrea mai mulţi bani la buget, utilităţile şi impozitele se vor majora de la începutul anului 2006.

Impozit de 16% pentru veniturile din dobânzi
De la începutul lui 2006 cota de impozitare a dobânzilor din depozite bancare creşte de la 10% la 16%, nivel valabil şi pentru veniturile din lichidarea sau dizolvarea persoanelor juridice. Cei care îşi vor depune banii la bănci până la data de 1 ianuarie 2006 vor plăti pe veniturile din dobânzi un impozit de doar 10 la sută. Această modificare a Codului Fiscal va face ca veniturile din dobânzi să fie diminuate în mod semnificativ astfel încât acest lucru va duce la căutarea unor plasamente alternative. De asemenea, câştigurile din transferul titlurilor de valoare vor fi taxate tot 16%. Cota de 16 la sută va fi aplicată pe piaţa bursieră doar pe câştigurile obţinute din acţiunile care sunt vândute mai repede de 12 luni de la data cumpărării.

Energie electrică – scumpiri de 1,85%
Tariful la energie electrică urmează să fie majorat cu 1,85% începând cu data 1 ianuarie 2006, din cauza majorării preţurilor la combustibili fosili. Majorarea a fost atenuată de producţia de energie electrică din surse hidro şi urmează să fie aplicată uniform la toate categoriile de consumatori. În perioada cuprinsă între 1 noiembrie şi prima decadă a lunii decembrie 2005, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a analizat solicitările de creşteri ale tarifelor pentru anul 2006 provenite de la agenţii economici din cadrul sectorului energiei electrice. S-au evidenţiat în principal costuri suplimentare datorate creşterii preţurilor la combustibilii fosili (atât în semestrul al doilea al anului 2005, cât şi previzionat în primul semestru al anului 2006) şi a investiţiilor necesare în domeniul reţelelor de transport şi al distribuţiei energiei electrice.

Luând în considerare efectul pozitiv al producţiei de energie electrică din surse hidro peste limitele prognozate la începutul anului 2005, ANRE a transferat profiturile suplimentare înregistrate de furnizori (cca. 500 milioane RON) către costurile cu energia ale consumatorilor captivi (agenţii economici şi populaţie), în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, stabilindu-se un nivel de creştere de numai 1,85%.

Preţul gazelor naturale creşte
De la 1 ianuarie 2006 se anunţă o scumpire a gazelor naturale determinată de majorări ale preţurilor la gazele din producţia internă şi la cele importate. Majorarea cu 25 de dolari la mia de metri cubi a preţului gazelor interne reprezintă o obligaţie asumată de ţara noastră în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. La gazele din import preţurile vor creşte de la 250 dolari pe mia de metri cubi la 280 de dolari.

RCA, mai scump cu până la 33%
Din 2006, la poliţele pentru răspunderea civilă auto societăţile de asigurare practică tarife în medie cu 20% mai mari faţă de nivelul indicat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în 2005, maximul fiind de 33%. Să luăm câteva exemple de tarife RCA în funcţie de capacitatea cilindrică a automobilului:

Tarife RCA persoane fizice:
– sub 1.200 centimetri cubi. – între 138 de lei şi 182,88 de lei
– 1.201 – 1.400 centimetri cubi – între 151,2 de lei şi 201,6 de lei.
– 1.401 – 1.600 centimetri cubi – între 172,8 lei şi 230,4 lei
– 1.601-1.800 centimetri cubi – între 194,4 de lei şi 259,2 de lei.
– peste 1.801 centimetri cubi – 268,8 de lei
– 2.000 centimetri cubi, începând cu 313,2 de lei.

2% din tranzacţiile imobiliare
Ministerul Finanţelor a adus unele propuneri de modificare a Codului Fiscal în ceea ce priveşte impozitele pe locuinţe. Astfel, s-a propus impozitarea tranzacţiilor imobiliare cu 2% din valoare şi creşterea la 150 mp. a suprafeţei locuinţei de la care impozitul pe clădire se majorează cu 10%. Guvernul a promis să respecte prevederile Legii 571/2003 privind anunţarea cu şase luni înainte a oricărei modificări a legislaţiei fiscale. Astfel, noul Cod Fiscal va intra în vigoare cel mai devreme în luna august 2006. Pe de altă parte, pentru a respecta angajamentele asumate în faţa UE, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului şi o propunere de modificare a Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2006, pentru adaptarea legislaţiei fiscale autohtone la acquis-ul comunitar.

Alte modificări în Codul Fiscal
Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului la începutul lui 2006, o serie de modificări ale Codului Fiscal. Câteva dintre modificări se referă la locul de livrare şi eliminarea antrepozitării fiscale în cazul distribuţiei electricităţii şi gazelor naturale, reglementarea cheltuielilor Regiei Autonome pentru Administrarea Patrimoniului şi Protocolului de Stat privind investiţiile în imobile, reducerea accizei la cafea la 5%.

Sursa: Florin MARIN, Amos NEWS

Update in marți, 16-11-10 11:22

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Tragedia din 21 august 1988 din județul Bacău

Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care și copii,…

miercuri, 21-08-24

Rolul inteligenței artificiale în dezvoltarea tehnologiei moderne

Descoperă cum inteligența artificială transformă tehnologia și contribuie la dezvoltarea diverselor industrii, inclusiv cazinourile online.

marți, 20-08-24

15 august – Adormirea Maicii Domnului

La data de 15 august, intreaga crestinatate pomeneste Adormirea Maicii Domnului.

miercuri, 14-08-24

Schimbarea la faţă a Mântuitorului

Credincioșii din toată lumea prăznuiesc pe 6 august Schimbarea la față a Mântuitorului. Pentru ortodocși,…

marți, 06-08-24

Acest website folosește cookies.