A fost reţinut în timp ce fura un telefon din spital
Polițiștii au fost sesizați la data de 12.02.2012, de către C. Ion, infirmier la Spitalul Județean Bacău, despre faptul că a reţinut o persoană care a sustras un telefon mobil.
Patrula de siguranţă publică, ce s-a deplasat la fața locului, a identificat suspectul în persoana lui B. Andrei, de 20 de ani, care a recunoscut fapta comisă, precizând că în timp ce se afla în Secţia Chirurgie Generală a Spitalului Jud. Bacău a intrat într-un salon şi profitând de neatenţia bolnavilor a sustras de pe o noptieră un telefon mobil.
Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar față de B. Andrei s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IJP Bacău.
La data de 12.02.2012, B. Andrei a fost prezentat Judecătoriei Bacău, care a dispus cercetarea acestuia în stare de arest preventiv pe o perioadă de 29 de zile .