Polițiștii de la Transporturi Feroviare au fost sesizați pe 29 martie, în jurul orelor 03:00, de către impegatul de mișcare din stația CFR Faraoani, că a fost semnalată o defecțiune pe ambele fire ale căii ferate, pe distanța Faraoani – Orbeni.
O echipa operativă s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, iar în momentul apariției echipajului de poliție a fost observat un bărbat care a fugit, abandonând un rucsac. În interiorul acestuia polițiștii au identificat o pereche de mănuși și mai multe unelte.
După ce l-au prins pe hoț, polițiștii au stabilit că F. Sebastian, de 21 de ani, din comuna Cleja, s-a deplasat, în noaptea de 28/29.03.2013, în zona căii ferate și cu ajutorul uneltelor găsite în rucsac a desfăcut, în vederea sustragerii și comercializării, componente de la infrastructura feroviară aferente semnalelor luminoase.
A mai fost stabilit că același tânăr a mai sustras, în noaptea de 18/19.03.2013, componente de la infrastructura feroviară de pe relația Valea Seacă-Faraoani.
Față de F. Sebastian s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior a fost prezentat Judecătoriei Bacău care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt componente ale căii ferate, tentativă la furt calificat și distrugere și semnalizare falsă, au declarat reprezentanții Poliției.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează